Grupul Statelor impotriva Coruptiei din cadrul Consiliului Europei (GRECO) ii raspunde ministrului Justitiei, Tudorel Toader, dupa ce acesta a sustinut, miercuri, in plenul Senatului, ca raportul privind Romania nu a fost realizat in intregime de experti GRECO. De asemenea, grupul i-a transmis lui Tudorel Toader ca recomandarile pentru Romania nu sunt optionale.

"Regulile noastre sunt clare: membrii GRECO trebuie sa se supuna recomandarilor din raportul de evaluare si sa le implementeze in totalitate, in termenul stabilit de GRECO. Romania nu e o exceptie. GRECO este un corp de monitorizare, nu un corp consultativ al Consiliului Europei", se arata intr-un raspuns al organismului international obtinut de Realitatea TV.

De asemenea, GRECO aminteste ca raportul de tara a fost realizat de o echipa GRECO, dupa mai multe discutii cu autoritatile relevante, printre care s-a numarat si ministrul Justitiei, insusi Tudorel Toader.

In raspunsul citat se precizeaza ca "evaluatorii si raportorii GRECO sunt desemnati de statele membre si au nivelul necesar de competenta si profesionalism ca sa-si faca munca", iar "echipa care a mers in Romania nu reprezinta o exceptie".

Raspunsul vine in contextul in care, miercuri, Tudorel Toader a fost audiat in Senat, iar in plen acesta a afirmat ca "isi exprima speranta faptului ca raportul GRECO este opera exclusiva a expertilor GRECO (...) fara eventuale contributii venite din spatiul national".

De asemenea, ministrul a mai spus ca a stat de vorba personal cu expertii, insa nu l-au convins ca "profesional se ridica la nivelul continutului acelui raport".

Iata toate declaratiile ministrului Toader de ieri din Senat: Raportul GRECO e facultativ, nu poate sa treaca peste decizia CCR

Ce spune raportul GRECO

Grupul de State impotriva Coruptiei (GRECO), un organism al Consiliului Europei, a publicat un raport despre Romania in care isi exprima "profunda ingrijorare" fata de anumite aspecte ale reformelor sitemului de justitie adoptate de Parlamentul de la Bucuresti.

"Raportul noteaza faptul ca amendamentele aduse legilor justitiei adoptate de Parlament in 2017 nu contin cele mai controversate propuneri prezentate initial in vara anului trecut. Cu toate acestea, GRECO este preocupat de potentialul impact al acestor legi, inclusiv asupra structurii instantelor si a procuraturilor. In pofida importantei si a sferei largi a acestor reforme, impactul lor nu a fost evaluat in mod corespunzator, iar procesul legislativ a fost, de asemenea, discutabil", potrivit raportului.

"GRECO cere Romaniei sa renunte la infiintarea noii sectii speciale de procurori pentru investigarea delictelor din sistemul judiciar. De asemenea, raportul ia nota de controversatul proces, initiat in februarie 2018, privind destituirea sefului biroului specializat al procuraturii anticoruptie (DNA), si isi reitereaza apelul de luare a unor masuri de protectie suplimentare legate de procedurile de numire si de revocare a procurorilor-sefi de catre puterea executiva" se arata in raport.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri