Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a spus vineri, intr-o conferinta de presa la Arad, ca in momentul in care va fi vacantat postul de procuror-sef al DNA va declansa procedurile de ocupare a acestuia, in conformitate cu prevederile legii, scrie Agerpres.

"La momentul acesta, postul de sef al DNA este ocupat, dar in momentul in care acesta va fi vacantat, voi declansa procedurile de ocupare a acestui post, in conformitate cu procedurile legale", a afirmat Toader.

Potrivit acestuia, in viitoarea numire la sefia DNA se va respecta procedura legala, fiind implicati ministrul Justitiei, CSM si presedintele tarii.

"Legea pentru numirea sefului DNA prevede ca se declanseaza procedura publica, se face comisie, se vad conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca potentialii candidati, conditii legale, fiecare candidat depune un program de management, se da un termen de inscriere, se face evaluarea, se face propunerea catre CSM, propunere care daca va fi validata va ajunge la presedinte. Practic, in procedura de selectie, de la declansare pana la numire, nu sunt implicati decat ministrul Justitiei, CSM si presedintele Romaniei. Daca eu m-as abate de la procedura, presedintele mi-ar putea spune ca este nelegala si drept urmare, nu ma voi abate", a declarat Tudorel Toader.

Pentru viitorul apropiat, ministrul Justitiei a spus ca asteapta ca presedintele Iohannis sa se intoarca din strainatate si sa citeasca decizia Curtii Constitutionale.

Retrospectiva 2018: Klaus...
Citeste si: Retrospectiva 2018: Klaus Iohannis, la al patrulea an de mandat

"Asteptam ca domnul presedinte sa se intoarca din strainatate, sa citeasca decizia Curtii si sa-i inteleaga continutul - cel putin asa mi-a spus, asteptam momentul cand va intelege continutul si obligatiile care-i revin, asteptam comportamentul loial constitutional pe care nu ma indoiesc ca il va avea", a adaugat Tudorel Toader.

Sursa foto: Agerpres / Angelo Brezoianu

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Politic »



Citeste si
Toader o propune a treia oara pe Adina Florea la DNA