Presedintele Klaus Iohannis a transmis o scrisoare presedintilor Parlamentului in care propune numirea lui Gabriel Vlase in functia de director al Serviciului de Informatii Externe (SIE), anunta Administratia Prezidentiala.

"Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 14 iunie, in temeiul art. 65 alin. (2) lit. h) din Constitutia Romaniei, o scrisoare presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, in care propune numirea in functia de director al Serviciului de Informatii Externe a domnului Petru-Gabriel Vlase", arata Administratia Prezidentiala intr-un comunicat, scrie Agerpres.

Petru-Gabriel Vlase este vicepresedinte al Camerei Deputatilor, membru al Comisiei pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala si membru al Comisiei speciale comune a Camerei Deputatilor si Senatului privind analizarea si actualizarea cadrului normativ cu incidenta in domeniul securitatii nationale.

El este absolvent al Colegiului National de Aparare, Universitatea Nationala de Aparare, al Colegiului Superior de Securitate Nationala, Academia Nationala de Informatii, si doctor in Stiinte militare si informatii, Academia Nationala de Informatii.

In septembrie 2016, Mihai Razvan Ungureanu a demisionat din functia de director al SIE.

Cine este Gabriel Vlase, noul sef de la SIE

Petru Gabriel Vlase s-a nascut la 3 aprilie 1971, in municipiul Bacau.

A absolvit Institutul Politehnic Bucuresti (1996), un program de administrare a afacerilor la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iasi (2004) si Colegiul National de Aparare, la Universitatea Nationala de Aparare (2004). A urmat un program de perfectionare pentru inalti functionari publici, la Institutul National de Administratie (2004-2005) si a absolvit Colegiul Superior de Securitate Nationala, organizat de Serviciul Roman de Informatii (2006). A urmat Programul pentru Inalti Oficiali (SES), la Centrul European Marshall pentru Studii de Securitate - Garmisch, Partenkirchen, Germania (2006) si un master in "Politici Economice Europene" la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative (2006-2007). In 2007, a absolvit programul de specializare in "Analiza si rezolvarea conflictelor armate", organizat de Georgetown University (SUA) si cursuri postuniversitare la Institutul Diplomatic Roman. In 2010, a obtinut doctoratul in stiinte militare si informatii, la Academia Nationala de Informatii, conform site-urilor www.cdep.ro si www.gabrielvlase.ro.

Petru Gabriel Vlase a fost membru in Consiliul National PSD (din 2000), vicepresedinte TSD (2003-2005), seful Cancelariei departamentelor de specialitate ale PSD (2006-2009), presedinte executiv al Organizatiei judetene PSD Bacau (2003-2010) si vicepresedinte al Organizatiei judetene PSD Bacau (2010-2013), presedinte executiv al Organizatiei judetene PSD Bacau (din 2015) si vicepresedinte al Partidului Social Democrat (din 2015), noteaza Agerpres.

A fost consilier local, presedintele Comisiei economice la Consiliul local al Municipiului Bacau (2000) si subprefect la Prefectura Judetului Bacau (2001-2004).

In anul 2004, a obtinut un mandat de deputat, fiind ales in circumscriptia electorala nr. 4 Bacau, pe listele Uniunii Nationale PSD+PUR. In mandatul 2004-2008, a fost vicepresedinte al Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activitatii Serviciului de Informatii Externe (din oct. 2007), membru supleant al Delegatiei Parlamentului Romaniei la Adunarea Parlamentara a OSCE si membru al Delegatiei Parlamentului Romaniei la Adunarea Parlamentara a NATO (din mart. 2007). De asemenea, a fost presedinte al Comisiei de ancheta pentru investigari si clarificari referitoare la activitatea "ICE Dunarea".

In 2008, a obtinut un nou mandat de patru ani, in aceeasi circumscriptie, candidand pe listele Aliantei Politice Partidul Social Democrat + Partidul Conservator, in care a fost presedinte al Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activitatii Serviciului de Informatii Externe si vicepresedinte al Delegatiei Parlamentului Romaniei la Adunarea Parlamentara a NATO.

In 2012, a fost ales deputat pentru al treilea mandat (2012-2016), perioada in care a fost presedinte al Comisiei permanente a Camerei Deputatilor si Senatului privind Statutul deputatilor si al senatorilor, organizarea si functionarea sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului (pana in martie 2015), secretar al Comisiei pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala (pana in martie 2015), presedinte al Comisiei comune a Camerei Deputatilor si Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, propunerilor legislative privind modificarea Legii partidelor politice si a Legii privind finantarea partidelor politice si a campaniilor electorale (oct.-dec. 2015). De asemenea, a fost seful Delegatiei Parlamentului Romaniei la Adunarea Parlamentara a NATO. Din februarie 2015 pana in decembrie 2016, a fost vicepresedinte al Camerei Deputatilor.

In urma alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016, a castigat un nou mandat de deputat, fiind ales in aceeasi circumscriptie din Bacau. Este membru in Comisia de aparare, ordine publica si siguranta nationala, face parte din Delegatia Parlamentului Romaniei la Adunarea Parlamentara a NATO si este membru al Comisiei de aparare si securitate - Adunarea Parlamentara a NATO si al Grupului Special pentru Mediterana si Orientul Mijlociu al AP NATO. Din februarie 2017, este vicepresedinte al Camerei Deputatilor.

A fost vicepresedinte al Adunarii Parlamentare NATO (2013-2015) si vicepresedinte onorific al Adunarii Parlamentare a NATO (2015-2017).

A publicat lucrari precum: volumul "Provocari strategice" (2007), volumul "Securitate in Europa de Sud-Est - Actualitate si perspective strategice" (2010), volumul "Elemente de Geopolitica si Relatii Internationale" (2012) si a contribuit la volumul "Cunoastere Strategica in Zona Extinsa a Marii Negre", sub egida Harvard Kennedy School (2011).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri