PSD-ALDE a votat in Senat legea de functionare a Curtii de Conturi, taind drastic din atributiile pe care le avea pana acum aceasta institutie, fara sa tina cont de amenintarea venita de la Buruxelles ca in cazul in care legea va fi adoptata, Romaniei i se vor taia finantarile europene, scrie Revista 22.

Printre modificari se numara si faptul ca nu va mai putea recupera prejudicii, iar activitatea de control va fi foarte limitata si la discretia presedintelui acestei institutii.

Senatul a aprobat legea de functionare a Curtii de Conturi ca for decizional, actul normativ urmand sa mearga spre promulgare la presedintele Iohannis. Proiectul privind functionarea Curtii de Conturi a fost depus in noiembrie 2017 de mai multi parlamentari PSD si PNL, dar, initial, acesta era inofensiv.

Mai multe amendamente depuse ulterior, adoptate joi de catre Senat, limiteaza drastic atributiile Curtii de Conturi, facand din aceasta institutie de control a tuturor autoritatilor statului, inclusiv ministere, autoritati publice centrale sau locale, companii de stat, orice institutie publica care functioneaza cu bani publici, o pseudo-institutie, in care deciziile nu vor mai fi luate de Plen, ci de presedintele Mihai Busuioc. Acesta este fost secretar general in guvernele PSD, unul dintre cei mai loiali colaboratori ai lui Liviu Dragnea.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri