Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat ca in urma aplicarii noii legi a pensiilor, care va fi pusa saptamana viitoare in dezbatere publica, fiecare pensie va fi cel putin dublata in 2021, scrie Digi24.

„Noua lege a pensiilor va schimba foarte multe lucruri in bine, pentru toate categoriile de pensionari. Fiecare pensie va fi cel putin dublata in 2021. Nu cred ca a existat vreodata undeva in lume sau cineva a creat un sistem economic care sa poata sa duca la o minim dublare a pensiilor. Deci, in 2021, teoretic, punctul de pensie ar fi ajuns la 1.875 de lei. L-am impartit la 25 de ani, care inseamna media stagiilor de cotizare din legislatia anterioara, si ne-a dat 75, care este valoarea punctului de referinta. Aceasta este constanta din legea pensiilor incepand cu 2021, indicator care se va actualiza in fiecare an cu valoarea inflatiei. (...) Cum se calculeaza pensia dupa noua lege? Valoarea punctului de referinta, care este 75, se inmulteste cu numarul de puncte pe care le-ai acumulat in toata perioada in care ai muncit si iti da pensia. De exemplu, daca ai 40 de puncte acumulate - sunt multi care au 40 de puncte acumulate - ajungi la o pensie de 3.000 de lei in 2021”, a precizat Dragnea, duminica seara, la Antena 3.

El a mai facut referire la modul in care a crescut punctul de pensie in ultimii doi ani si ce majorari urmeaza sa ii fie aplicate.

„Punctul de pensie in 2016 era 871 de lei. Am luat programul de guvernare: in 2017 l-am dus la 1.000 de lei - o crestere cu 14,8% fata de 2016. In 2018 - 1.100 de lei, a crescut fata de 2016 cu 26,3%. In 2019 ajunge la 1.265 de lei punctul de pensie, o crestere cu 45,2%. In 2020 punctul de pensie se dubleaza. Este cea mai mare crestere care a existat vreodata - cred ca nu numai in Romania - a punctului de pensie. Legea (noua lege a pensiilor - n.r.) va intra in vigoare etapizat, dar din 2021 pensiile vor fi calculate in acest fel”, a spus el.

Dragnea a mentionat ca, potrivit noii legi a pensiilor, fiecare angajat va fi informat anual asupra numarului de puncte acumulate. Presedintele PSD a mai precizat ca impactul bugetar, in urma majorarii pensiilor, desi unul „serios", va fi acoperit.

„Cel mai tarziu joia viitoare va fi publicat proiectul, va fi pus in transparenta si vor incepe discutiile si consultarile”, a spus el.

Liderul social democrat a mai anuntat ca luna iunie a fost una cu inflatie negativa.

„Stiti ca se spunea: 'Domn'le, nu se incaseaza veniturile'. Luna iulie este luna cu cea mai mare crestere de venituri din care a existat vreodata, de la Revolutie incoace. Si, ca informatie, este sigur, nu stiu exact cifra, dar luna iunie va fi cu inflatie negativa. In 2019 cresc veniturile, in asa fel incat in 2020 sunt venituri incasate mai mult cu 112 miliarde de lei fata de 2016, adica o crestere cu 50% a veniturilor 2020 VS 2016, adica un plus de 24 de miliarde de euro”, a precizat el.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri