10 August 2018

Proiectul legii pensiilor va fi publicat joi si prezentat de Olguta Vasilescu vineri, in ziua mitingului. PNL acuza ca la fel a facut si Ceausescu



Ministerul Muncii a anuntat ca va publica proiectul noii legi a pensiilor joi seara la ora 21:00, urmand ca actul normativ sa fie prezentat vineri, la ora 12:00, de catre ministrul Lia Olguta Vasilescu. Inainte insa ca proiectul de lege sa fie prezentat de ministrul Muncii, el va fi explicat joi seara, din studioul Romania TV, de catre liderul PSD, Liviu Dragnea, noteaza G4Media.

Liberalii au reactionat rapid la anunt, facand o comparatie intre miscarea PSD cu prezentarea legii pensiilor in ajunul mitingului si promisiunea lui Nicolae Ceausescu din 21 decembrie 1989 ca va mari pensiile, salariile si alocatiile copiilor.

”Liviu Dragnea a trimis-o pe doamna Olguta Vasilescu sa anunte Legea pensiilor acum, inaintea mitingului. Am mai vazut asta in 1989, cand Ceausescu a crezut ca marind pensiile va putea potoli setea de dreptate si libertate a romanilor. La fel ca in 89, mitingul nu va fi influentat de astfel de mesaje, pentru ca el reprezinta manifestarea revoltei fata de guvern a celor care au investit in Romania tot: tineretea, speranta, munca, ideile, banii… Si au fost inselati”, a afirmat prim-vicepresedintele PNL Raluca Turcan.

Din declaratiile facute pana acum de Liviu Dragnea si Lia Olguta Vasilescu, sistemul de calcul al pensiei se va schimba, pana in 2021 vor fi recalculate toate cele 5,2 milioane de pensii, iar punctul de pensie va fi de 1.875 de lei.



Citeste si