Initiativa "Fara penali in functii publice" a strans cele 20.000 de semnaturi necesare din 20 de judete plus Bucuresti, potrivit unui mesaj publicat pe pagina de Facebook.

Tulcea este cel mai recent judet care a depasit pragul legal de 20.000 de semnaturi. Pana acum, campania a strans 745.000 de semnaturi.

Organizatorii campaniei anunta, insa, ca strangerea de semnaturi continua pana la finalul lunii august, concentrandu-se pe judetele Neamt si Suceava, intrucat o parte din semnaturi pot fi anulate: "Insa campania continua! Saptamana asta am primit raspunsul de la primaria din Brasov, dupa ce in urma cu trei saptamani am depus dosarele, si au fost anulate 15% dintre semnaturi. De aceea nu ne putem opri odata ce depasim linia, ci trebuie sa ajungem la 1 milion!", transmit organizatorii.

Depunerea listelor la primarii este urmatorul pas dupa strangerea semnaturilor. Listele trebuie sa fie verificate de autoritatile locale pentru a autentifica ca semnatarii sunt cetateni cu domiciliul in judetul respectiv.

Pentru ca initiativa sa ajunga in Parlament, sunt necesare cel putin 500.000 de semnaturi din 21 de judete din tara, iar in fiecare din aceste judete trebuie sa fie inregistrate cel putin 20.000 de semnaturi. Semnaturile trebuie sa fie stranse timp de sase luni de la publicarea in Monitorul Oficial.

Initiativa Fara Penali in functii publice propune ca articolul 37 din Constitutie, care reglementeaza dreptul de a fi ales, sa fie completat cu un nou alineat, avand urmatorul continut: "Nu pot fi alesi in organele administratiei publice locale, in Camera Deputatilor, in Senat si in functia de Presedinte al Romaniei cetatenii condamnati definitiv la pedepse privative de libertate pentru infractiuni savarsite cu intentie, pana la intervenirea unei situatii care inlatura consecintele condamnarii."

Sursa foto: Facebook Fara Penali in functii publice

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Anca Olteanu
Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri