27 August 2018

USR: Ministrul Justitiei vrea sa propuna un procuror general care sa raspunda prompt la comenzile politice



Uniunea Salvati Romania (USR) sustine ca ministrul Justitiei, Tudorel Toader, se foloseste de pretextul protocoalelor secrete pentru a-l demite pe procurorul general al Romaniei, Augustin Lazar, si pentru a propune in locul lui un procuror care ''sa raspunda prompt la comenzile politice" ale lui Liviu Dragnea si Calin Popescu-Tariceanu, scrie Agerpres.

Reprezentantii USR spun, intr-un comunicat transmis, sambata, ca, dupa schimbarea procurorului-sef DIICOT si demiterea Laurei Codruta Kovesi de la conducerea DNA, Tudorel Toader vrea sa "incheie misiunea pe care a primit-o de la liderii PSD-ALDE de a decapita toti procurorii-sefi care in ultimii ani au avut rezultate in lupta anticoruptie si au deranjat anumiti politicieni si acolitii lor".

"Dragnea vrea sa scape de Augustin Lazar ca sa inchida dosarul mitingului din 10 august. PSD vrea sa ascunda adevarul asa cum a facut cu Revolutia si mineriadele pentru a-si scapa liderii care au dat ordine", declara presedintele USR, Dan Barna.

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a anuntat ca declanseaza procedura de evaluare a activitatii manageriale a procurorului general, Augustin Lazar, in contextul protocoalelor incheiate cu SRI. El a spus ca rezultatele evaluarii, insotite de eventuale propuneri, vor fi facute publice in termen de cel mult 30 de zile.



Citeste si