Luni, 3 septembrie, incepe a doua sesiune ordinara a Parlamentului, care se va finaliza, conform Constitutiei, inainte de sfarsitul lunii decembrie. Printre prioritatile legislative din aceasta sesiune se numara legea pensiilor, cele trei legi ale justitiei, modificarea codurilor penale, introducerea votului electronic, alegerea primarilor in doua tururi si initiativa cetateneasca #Fara penali in functii publice, scrie Ziare.com.

Presedintele Calin Popescu Tariceanu a convocat pentru luni, la ora 13:00, Biroul permanent al Senatului pentru demararea procedurilor constitutionale. La ora 14:00 se vor intruni grupurile parlamentare, iar prima sedinta de plen a Senatului este programata sa inceapa la ora 16:00.

Tot luni revin la lucru si deputatii. Presedintele Liviu Dragnea a convocat a doua sesiune ordinara a anului 2018 pentru ziua de 3 septembrie, la ora 16:00, conform unui comunicat postat pe site-ul Camerei Deputatilor.

"In aceeasi zi, Biroul permanent al Camerei Deputatilor se va intruni pentru a-si desemna noua componenta, respectiv vicepresedintii, secretarii si chestorii acestui for", arata sursa citata.

Conform regulamentelor celor doua camere, noile conduceri vor fi alese la propunerea grupurilor parlamentare, in conformitate cu ponderea acestora, potrivit configuratiei politice si negocierii liderilor grupurilor parlamentare, votul fiind secret cu bile.

Ce se intampla cu legea pensiilor si cu legile justitiei

Pe agenda de lucru a alesilor se afla o serie de proiecte importante. De exemplu, liderul PSD, Liviu Dragnea, a dat asigurari ca in aceasta toamna va fi adoptata legea pensiilor.

"In aceasta vara voi lucra cu colegii mei, doamnna Olguta Vasilescu, doamna prim-ministru si alti colegi. Iar in toamna vrem sa intram in forta cu legea pensiei", spunea la inceputul lunii iulie liderul PSD.

Parlamentul va trebui sa reexamineze si legea offshore, dupa ce presedintele Iohannis a refuzat sa o promulge si a retrimis-o forului legislativ.

Tot presedintele Klaus Iohannis a mai cerut "in mod expres" Parlamentului ca atunci cand va fi reluata sesiunea de toamna sa revizuiasca toate cele trei legi ale justitiei, astfel incat "sa fie redus la minim impactul asupra sistemului judiciar", insa este greu de crezut ca majoritatea PSD-ALDE va da curs acestei cereri.

Decizii importante cu privire la codurile penale

In schimb, in lunile septembrie-octombrie sunt asteptate decizii importante ale Curtii Constitutionale cu privire la codurile penale, dar si puncte de vedere exprimate de Comisia de la Venetia sau GRECO, Parlamentul putand fi chiar obligat sa faca anumite modificari la proiectele deja adoptate.

PNL se lupta pentru alegerea primarilor in doua tururi

In domeniul electoral, PNL a anuntat ca va initia un proiect de lege privitor la introducerea votului electronic, iar PMP isi doreste modificarea legii electorale astfel incat sa se revina la alegerea in doua tururi a primarilor.

In schimb, ALDE a anuntat zilele trecute ca va propune o lege care sa reglementeze lobby-ul, in contextul scandalului declansat de scrisoarea lui Rudolf Giuliani.

Noi comisii de ancheta si #Fara penali in functii publice

Pe de alta parte, este posibil sa asistam la infiintarea unor noi comisii de ancheta, de exemplu pentru mitingul din 10 august. In acest context, Opozitia a anuntat ca va initia motiune simpla impotriva ministrului de Interne, Carmen Dan, si nu este exclus sa se depuna si o motiune de cenzura pentru demiterea Cabinetului Dancila.

Un alt proiect care a atras atentia opiniei publice si a deranjat majoritatea PSD-ALDE este initiativa cetateneasca #Fara penali in functii publice, USR anuntand ca s-au strans pana acum peste 1 milion de semnaturi necesare. Listele trebuie confirmate de primarii, proiectul trebuind sa fie depus oficial in Parlament pana pe 21 septembrie, conform legii.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri