Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat miercuri seara, la Antena 3, ca forul care va decide in privinta posibilelor urmari ale luarilor sale de pozitie din ultimele zile este Comitetul Executiv al Partidului Social Democrat. Intrebata despre o posibila excludere a sa din partid, Firea spune ca a luat "in calcul tot", potrivit Agerpres.

"Daca aduc anumite critici, ele sunt pentru faptul ca am ajuns la limita de sus a suportabilitatii, ca trebuie sa spuna cineva ce se intampla. Nu vreau sub nicio forma sa afectez imaginea partidului, dar cred ca ea este mult mai afectata daca nu spunem cu adevarat ce se intampla si daca nu punem degetul pe rana si daca nu identificam problema, pur si simplu chirurgical, decupand acea problema pe care o avem, bineinteles, in mod democratic si in mod statutar. Mai departe, Comitetul Executiv va decide daca eu voi fi data afara din partid sau daca se schimba ceva la nivelul conducerii acestuia si daca se intelege ca un partid nu este un SRL, ca Romania nu poate fi privatizata de un singur om, PSD nu poate fi privatizat, de asemenea, de un singur om, nu poate sa conduca cu un grup mic de persoane mai degraba din afara partidului decat din interior si cu putini din interior si sa nu foloseasca si sa nu se consulte cu reprezentanti din Biroul Permanent National, cu Comitetul Executiv, cu oameni care sunt legitimati prin votul cetatenilor sau care sunt specialisti, care sunt oameni care au dovedit in viata lor o buna pregatire pe anumite domenii", a spus Gabriela Firea.

Intrebata daca a luat in calcul faptul ca in urma declaratiilor sale ar putea fi data afara din partid, Gabriela Firea a raspuns: "Am luat in calcul tot, dar va spun, zilele acestea in care am vazut ca si Primaria Capitalei si acolo avem filaj, si unde ma duc si spre casa, deja...".

Firea a mai afirmat ca presedintele PSD a "tranzactionat" functia de presedinte interimar al PSD Bucuresti catre cinci persoane.

"De a doua zi (dupa CEx-ul PSD de la Neptun - n.r.) a tranzactionat functia de presedinte interimar la PSD Bucuresti, deja a oferit-o numai eu stiu cinci persoane, eu am aflat cinci persoane carora domnul Dragnea le-a spus ca daca fac ceea ce trebuie zilele acestea, si anume sa ma atace, vor primi sprijinul pentru a fi presedinte la PSD Bucuresti", a spus ea.

Firea a sustinut ca mai bine ar ramane simplu membru PSD si primar general, decat sa aiba multe functii in partid si sa accepte "acest stil de a conduce".

"Cea mai importanta calitate nu este cea de vicepresedinte PSD, nici cea de presedinte PSD Bucuresti si Ilfov si nici cea de primar general. Cea mai importanta calitate este cea de om. In momentul in care imi este pur si simplu rusine cu ceea ce stiu ca trebuie sa spun si nu am curajul sa spun de frica pentru ca voi fi data afara, ca vor fi represalii, ca mi se va intampla ceva rau, ca mi-e arestat sotul, ca se intampla ceva familiei, inseamna - si chiar cred in ceea ce spun - ca a fost o revolutie aproape degeaba... Mai bine simplu membru PSD si primar general, decat cu multe functii in PSD si ipocrita si sa accept acest stil de a conduce in care nu mai este pus romanul in evidenta, nu mai este pus partidul in evidenta si nici macar guvernul", a adaugat Gabriela Firea.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri