Procurorul general, Augustin Lazar, a declarat luni ca in dosarul privind interventia jandarmilor la protestul din 10 august, procurorii militari efectueaza o ancheta "impartiala, efectiva si independenta de orice ingerinte externe".

Parchetul General a remis luni un comunicat de presa in replica la afirmatiile ministrului de Interne, Carmen Dan, care a spus ca ancheta de la Parchetul General privind protestul din 10 august, in care sunt pusi sub acuzare sefi din Jandarmerie si un secretar de stat din MAI, reprezinta ''o alta incercare de intimidare a unei institutii fundamentale a statului'', scrie Agerpres.

"Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Augustin Lazar, asigura opinia publica asupra faptului ca procurorii Sectiei parchetelor militare efectueaza o ancheta impartiala, efectiva si independenta de orice ingerinte externe. Totodata, procurorul general al PICCJ doreste sa transmita un mesaj de incredere in profesionalismul si impartialitatea procurorilor de caz, carora li se asigura resursele necesare pentru clarificarea faptelor si solutionarea dosarelor intr-un termen rezonabil, cu respectarea principiilor legalitatii, prezumtiei de nevinovatie si aflarii adevarului", se arata in comunicatul Parchetului General.

Luni, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat ca ancheta de la Parchetul General legata de evenimentele de la protestul din 10 august reprezinta ''o alta incercare de intimidare a unei institutii fundamentale a statului''.

"Nu vad in aceasta actiune decat o alta incercare de intimidare a unei institutii fundamentale a statului, si anume Jandarmeria Romana, care are atributii importante in asigurarea ordinii publice. Ma adresez acum jandarmilor, nu numai sefilor Jandarmeriei -, eu sper sa ramana dedicati si sper sa ramana consecventi vocatiei si principiului de a apara statul si de a apara legea si de a aplica legea, pentru ca asta trebuie sa faca Jandarmeria. (...) Eu transmit cu certitudine ca nu este o problema cu functionarea Jandarmeriei si ca Jandarmeria va continua sa-si faca datoria'', a afirmat Carmen Dan la sediul MAI.

Ea a precizat ca statutul cadrelor militare spune foarte clar cand sunt pusi la dispozitie militarii, si anume atunci cand impotriva lor se dispune masura trimiterii in judecata. "In ceea ce-l priveste pe secretarul de stat, avem si acolo o prevedere foarte clara in statutul politistului, care spune ca politistul este pus la dispozitie atunci cand impotriva lui s-a dispus masura punerii in miscare a actiunii penale. Amintiti-va ca sefii Jandarmeriei, secretarul de stat au aflat despre aceste situatii din presa si iarasi nu este un lucru normal. Se stia cu cateva zile inainte ce urmeaza sa se intample", a mai spus Carmen Dan.

Aceasta a acuzat Parchetul ca a actionat "la ordin", dupa o directie "dinainte trasata". "Eu vad lucrul acesta ca pe un ordin pe unitate, asa cum m-am mai pronuntat, care de data asta a fost pus in aplicare mai clar si mai precis. Plecand de la dictonul 'justitia este oarba', eu cred ca acum este doar surda, dar cu o privire foarte agera in directia dinainte trasata", a sustinut Carmen Dan.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri