O parte dintre britanici intentioneaza sa manifesteze zgomotos sambata la Londra pentru a cere un nou referendum asupra acordului final in legatura cu Brexit-ul rezultat din negocierile dintre Londra si Bruxelles.

Manifestantii, adusi de mai mult de 150 de masini, vor marsalui in centrul capitalei catre parlament, la apelul People's Vote, o miscare militanta pentru un "vot popular". Chiar si cainii vor fi bineveniti. La ultima demonstratie de acest gen din iunie, aproximativ 100.000 de persoane s-au adunat si organizatorii spera sa depaseasca acest numar, cu "cea mai mare" si mai "zgomotoasa" manifestatie tinuta vreodata in favoarea unui astfel de vot, scrie Agerpres.

Dar este putin probabil ca il va convinge pe prim-ministrul Theresa May, care se opune ferm acestei idei. "Nu va exista un al doilea referendum. Oamenii au votat" in proportie de 52% la 23 iunie 2016 in favoarea iesirii din UE, a declarat sefa guvernului miercuri, hotarata "sa puna in aplicare" rezultatul acestui vot. La randul lor, organizatorii subliniaza ca in cateva luni pana la Brexit, programat pentru 29 martie 2019, negocierile dintre Londra si Bruxelles continua sa fie blocate, in special in ceea ce priveste chestiunea frontierei pe Insula Irlanda, si ca incertitudinea ramane cu privire la modul in care Marea Britanie va parasi UE.

"Cele mai importante probleme inca trebuie negociate, multe consecinte raman ascunse", a estimat Carmen Smith, sustinatoare a miscarii For Our Future, citata intr-un comunicat. "Timpul se scurge. Acesta este un subiect urgent. +Elita Brexit-ului+ a aratat ca nu poate rezolva problema. Dar voi puteti, cerand un vot al oamenilor", a adaugat ea. Ideea unui nou referendum a castigat popularitate in ultimele luni in Regatul Unit si personalitati politice de toate culorile o sustin, precum fostul prim-ministru laburist Tony Blair.

Printre vorbitorii asteptati sambata in centrul Londrei se numara primarul laburist al capitalei, Sadiq Khan, precum si membri ai partidelor conservator, laburist, liberal-democrat, Verde din Anglia si Tara Galilor, precum si SNP (partidul separatist scotian). Marsul People's Vote este sprijinit de asemenea de ziarul The Independent, a carui petitie online pentru un al doilea referendum a fost semnata de aproximativ 900.000 de persoane.

Citeste si:
10 ani de transformari: Evenimentele care au modelat ultimul deceniu
10 ani de transformari:...

Excluzand un al doilea referendum in parlament in aceasta saptamana, Theresa May le-a amintit criticilor sai pro-UE ca "17 milioane de oameni au votat sa iasa din Uniunea Europeana". O majoritate de 52% dintre britanici au votat sa paraseasca Uniunea Europeana in iunie 2016, cu o participare de 72% din cele 46,5 milioane de votanti eligibili. Sondajele de opinie sugereaza ca tara a ramas puternic divizata asupra Brexit.

Sursa foto: Ms Jane Campbell / Shutterstock

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Politic »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Aceasta este prima strada din Londra pe care trec numai masini "verzi"