13 Noiembrie 2018

Gabriela Firea il descrie pe Liviu Dragnea drept un dictator: "Suntem suprimati pe model stalinist"



Gabriela Firea, primarul Municipiului Bucuresti, a lansat un nou atac la adresa liderului PSD, Liviu Dragnea, pe care il descrie, intr-o postare pe Facebook, ca fiind un dictator, "pe model stalinist".

”Aflu tot felul de amenintari la adresa mea si a colegilor care pun mai presus de un om, devenit dictator, interesul romanilor. Si pentru ca am indraznit sa spunem ce nu merge bine in tara si in echipa, suntem suprimati, pe model stalinist”, a scris luni Gabriela Firea pe Facebook.

Postarea de luni dimineata reprezinta un nou atac al primarului Bucurestiului la adresa presedintelui PSD, Liviu Dragnea, despre care Firea spusese in week-end ca vrea sa defiinteze Bucurestiul, dar si ca ar fi organizat represiunea violenta a protestului din 10 august.

”Am de facut un singur comentariu: Iremediabila este numai greseala de a te lasa strivit (Octavian Paler)”, a mai scris Firea pe Facebook.

Replica sa vine dupa ce seful PSD Constanta, Felix Stroe, a acuzat-o ca a denaturat adevarul.

Firea spune ca Dragnea a ordonat interventia violenta a jandarmilor la protestul din 10 august: „Stiu mai multe”

„Momentul 10 august a fost foarte bine pus la cale de echipa domniei sale si am informatiile astea din anturajul domniei sale. Eu trebuia sa decontez evenimentele politic, iar doamna prefect, juridic. Dar uite ca nu a fost asa. Vrea sa transforme capitala Romaniei, municipiul Bucuresti si sa ajungem precum Beirut.”, a declarat Firea, scrie Digi24.

Presedintele organizatiei judetene a Partidului Social Democrat (PSD) Constanta, Felix Stroe, considera ca primarul Capitalei, Gabriela Firea, „s-a dedat la atacuri de o violenta extrema si s-a lansat intr-o serie de afirmatii lipsite de logica si dovezi, aducand prejudicii grave de imagine partidului”. Stroe spune ca probabil prin astfel de afirmatii Firea doreste sa creeze o ruptura si excluderea sa din partid.

El a precizat ca Gabriela Firea face afirmatii puerile, lipsite de orice fundament, acestea fiind ale unei persoane insetate de razbunare.



Citeste si