14 Ianuarie 2019

Tur de forta al liderilor UE la Bucuresti. Juncker cere o presedintie ferma, puternica si eleganta



Evenimentele de joi seara de la Ateneul Roman au marcat startul oficial al Presedintiei romane a Uniunii Europene, iar vineri liderii de la Bucuresti isi incep activitatea.

Prima zi a Romaniei la carma UE a inceput la Cotroceni, unde presedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a trasat principalele calitati pe care tara noastra trebuie sa le dezvolte si aplice pentru succesul intregii Uniuni, noteaza Ziare.com.

Juncker a spus, astfel, ca in primul rand Romania are nevoie de coeziune si consens national, daca vrea sa-l vada manifestat si la nivelul Uniunii, asa cum declara in motto-ul presedintiei. Seful CE cere de la Romania fermitate, putere, dar si eleganta, avand in vedere ca dosarele de pe masa presedintiei romane sunt foarte sensibile, cum ar fi Brexitul, dar si negocierile pe viitorul Cadru Financiar Multianual. De asemenea, acesta a atras atentia ca presedintia romana va fi si o "presedintie a democratiei", pentru ca vor avea loc si alegerile europarlamentare.

Oficialul european va merge si la Parlament, unde se va intalni cu seful Senatului, Calin Popescu Tariceanu, si cu vicepresedintele Camerei Deputatilor, Florin Iordache, dupa ce seful PSD Liviu Dragnea si-a delegat atributiile.

La Guvern programul este ceva mai aglomerat. Ziua incepe cu primirea Colegiului Comisarilor, oficialii din Executiv urmand sa aiba discutii cu cei 28 de comisari europeni. Apoi, ajunge la Palatul Victoria si Juncker, care, la 12:30, va sustine declaratii comune cu Viorica Dancila.

Presedintia romana a UE se desfasoara intr-un context tensionat. Liderii europeni continua sa-si declare ingrijorarea in ce priveste respectarea independentei Justitiei si a statului de drept in Romania. Totodata, ei au criticat Guvernul de la Bucuresti considerand ca, desi tehnic este pregatit, nu a inteles "pe deplin ce inseamna sa prezidezi tarile UE".



Citeste si