Viceprimarul Capitalei Aurelian Badulescu a anuntat ca va candida la sefia PSD Bucuresti, el afirmand ca s-a sfatuit in acest sens cu primarul general Gabriela Firea, care l-a incurajat si l-a asigurat de tot sprijinul sau in acest demers, scrie Agerpres.

''Am luat nota de decizia Comitetului Executiv de a se organiza alegeri in toate structurile de partid unde sunt presedinti interimari si am decis sa-mi asum candidatura pentru pozitia de presedinte al PSD Bucuresti. M-am sfatuit in acest sens cu doamna primar general Gabriela Firea, care m-a incurajat si m-a asigurat de tot sprijinul sau in acest demers. Consider esential acest lucru cata vreme, deloc intamplator, Partidul Social Democrat a castigat pentru prima data in istorie alegerile in Bucuresti, avand primarul general si cei sase primari de sector alesi toti sub sigla PSD, intr-un moment in care la conducerea organizatiei se afla doamna Gabriela Firea'', a declarat duminica acesta.

El considera ca implicarea sa in aceasta competitie este un semnal de continuitate din partea unei echipe care a demonstrat ca poate face performanta.

''Atat eu, cat si doamna primar general avem convingerea ca PSD are o responsabilitate imensa fata de cetatenii care ne-au acordat voturile in 2016 si ca disputele partinice si politicianiste care, din pacate, afecteaza activitatea partidului in ultima perioada trebuie sa inceteze de indata. Bucurestenii trebuie sa fie mai presus de orice dispute, iar orice actiune care le sacrifica interesele din ratiuni politice trebuie stopata de indata. Or acest lucru nu se poate face decat avand suportul unei organizatii dedicate lui, cetateanului bucurestean, nu lui, cetateanului Dragnea Liviu Nicolae. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!'', si-a incheiat Aurelian Badulescu mesajul prin care si-a anuntat candidatura.

Citeste si:
Guvernul a dat drumul la robinetul cu bani inainte de prezidentiale
Guvernul a dat drumul la...


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Politic »



Citeste si
Cum arata apartamentele pentru medici oferite de Gabriela Firea