Adina Florea este noul sef al Sectiei Speciale de Investigare a Magistratilor, una dintre cele mai contestate structuri create de Partidul Social Democrat in ultimul an, la comanda lui Liviu Dragnea.

Procuroarea Adina Florea a obtinut nota 9,86 la interviul de la CSM pentru sefia Sectiei Speciale, fiind urmata de Sorin Iasinovschi (8,85) si Bogdan Pirlog (3,25), potrivit CSM.

Rezultatele sunt definitive, dar pot fi contestate in instanta.

Adina Florea a fost audiata marti putin peste o ora de o comisie a Consiliului Superior al Magistraturii ( CSM) formata din presedintele forului, judecatoarea Lia Savonea, si colegele sale, Mariana Ghena si Simona Marcu, ambele foste sefa ale CSM.

Expertii Comisiei de la Venetia arata ca motivele pentru infiintarea Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie, denumita si Sectia Speciala, cu o competenta definita vag, raman neclare. Comisia de la Venetia precizeaza ca procurorii sefi din aceasta sectie au fost numiti in cadrul unui regim tranzitoriu care a eliminat de facto aripa procurorilor din cadrul Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM) din procesul de luare a deciziilor, care nu este in acord cu conceptul institutional al CSM, privind separarea carierelor.

De asemenea, nu este clar in ce masura procurorii din sectie si procurorul sef al acesteia fac obiectul controlului ierarhic al procurorului general.

"Aceasta poate consolida opinia unora potrivit careia adevaratul motiv al reformei institutionale este acela de a schimba cursul anchetelor penale in unele cauze de notorietate", explica expertii europeni.

Comisia arata ca schimbarile facute in cadrul SS prin OUG sunt alarmante. Astfel, este probabil ca sectia sa primeasca (sau sa fi primit deja) cauze complexe si importante privind coruptia sau criminalitatea organizata.

Tatal Adinei Florea este inscris de multi ani in PSD si ea insasi a declarat, anterior, ca sustine acest partid. Astazi insa, in cadrul interviurilor, a spus ca nu a fost niciodata aservita politic. Adina Florea a fost propusa de Tudorel Toader, fost Ministru al Justitiei, si pentru sefia DNA.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri