20 Iunie 2019

Dancila: Luam in calcul prelungirea duratei votului pe mai multe zile si extinderea votului prin corespondenta



Premierul Viorica Dancila a declarat joi ca Guvernul are in lucru, intr-un stadiu avansat, un pachet de masuri privind imbunatatirea procesului electoral, aratand ca se ia in calcul ca votul sa se desfasoare pe mai multe zile, dar si extinderea votului prin corespondenta.

"Imediat dupa alegerile europarlamentare, am cerut MAI si MAE sa analizeze organizarea si desfasurarea votului, ce nu a mers bine si care sunt solutiile pentru a asigura dreptul la vot cetatenilor. Avem in lucru, intr-un stadiu avansat, un pachet de masuri pentru imbunatatirea procesului electoral, astfel incat cetatenii din tara si din afara granitelor sa-si poata exercita dreptul la vot in conditii cat mai bune. Luam in calcul prelungirea duratei votului pe mai multe zile, extinderea votului prin corespondenta si orice alte masuri care sa contribuie la o mai buna desfasurare a procesului de vot", a spus Dancila in debutul sedintei de guvern, conform Agerpres.ro.

Ea a salutat initiativa Parlamentului de a constitui o comisie pentru imbunatatirea legislatiei electorale.

"Vreau sa transmit un mesaj ferm: Guvernul are toata deschiderea pentru dialog si consultare cu toate institutiile publice si cu factorii interesati in gasirea solutiilor celor mai potrivite pentru asigurarea dreptului la vot. Ne-am bucura daca din partea presedintelui Romaniei si a partidelor de Opozitie am avea un proiect concret, pe care sa si-l asume si care sa rezolve problemele din diaspora, pentru ca cel mai usor este sa critici, mai greu este sa vii cu solutii", a mai spus Dancila.

Premierul a reiterat ca, in situatia in care Opozitia si presedintele Iohannis vor considera ca este nevoie ca numarul sectiilor de votare sa fie suplimentat, Guvernul va oferi finantarea necesara pentru organizarea de noi sectii.



Citeste si