11 Noiembrie 2019

Dancila a convocat sedinta CEX. Cere explicatii liderilor din Moldova si Transilvania pentru rezultatele slabe la alegeri



Presedintele PSD, Viorica Dancila, a convocat pentru marti sedinta Comitetului Executiv al partidului pentru a face o analiza a activitatii organizatiilor la alegerile din 10 noiembrie. PSD a pierdut in primul tur al alegerilor prezidentiale fiefuri importante din Moldova si Transilvania.

Mai exact, liderii din Maramures, Neamt, Vrancea, Bacau si Constanta vor trebui sa dea explicatii pentru rezultatele slabe pe care le-au inregistrat.

Comitetul Executiv al PSD se va reuni la ora 18.00 la sediul partidului. Pe agenda sedintei se afla analiza rezultatului votului dar, sustin surse din interiorul PSD, nu se va pune problema sanctiunilor.

"Suntem in plin proces electoral, peste doua saptamani vor fi din nou alegeri. Sigur ca exista nemultumiri in ceea ce priveste rezultatele din Vrancea, Neamt, Maramures. Toata lumea vrea sa afle de la Oprisan cum de a scos doar 20%, la fel si de la domnul Zetea. Vor fi discutii aprinse dar nu e cazul de sanctiuni", au explicat sursele citate pentru HotNews.ro.



Citeste si