Presedintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, a afirmat, luni, ca reformarea partidului si plierea pe cerintele electoratului sunt obligatorii pentru social-democrati in urmatoarea perioada. Deocamdata, PSD a cooptat ca vicepresedinte pe Gabriel Oprea, acuzat ca ar fi autorul moral al mortii unui politist.

El a adaugat ca este le recunoscator gorjenilor care au iesit la vot si le-au fost alaturi social-democratilor "cu sufletul si inima". Gorjul este unul dintre cele cinci judete din tara in care Viorica Dancila a castigat alegerile, fiind votata de 77.700 de persoane.

"Gorjul este, asa cum a fost si in turul I, un judet in care PSD a castigat alegerile. Este motivul pentru care doresc sa le multumesc, in primul rand, tuturor celor care ne-au votat, care ne-au fost alaturi cu sufletul si inima, dar si celor care nu ne-au votat, pentru ca au iesit la vot si ne-au transmis un mesaj de care trebuie sa tinem seama in urmatoarea perioada. Reformarea PSD si plierea pe cerintele electoratului este obligatorie. Le sunt insa recunoscator gorjenilor care au confirmat, prin votul lor, ca PSD Gorj este pe drumul cel bun, ca proiectele incepute de noi sunt apreciate. De aceea, le promit ca PSD Gorj va lupta, in continuare, astfel incat toate proiectele care aduc bunastare pentru comunitati sa fie finalizate. Nu in ultimul rand, trebuie sa le transmit membrilor PSD Gorj care s-au implicat si au depus atata efort in aceasta campanie deloc usoara, ca sunt mandru ca formam o echipa puternica, care a castigat increderea electoratului gorjean", a scris Weber pe pagina sa de Facebook.

Candidatul PSD Viorica Dancila a obtinut 51,9%, respectiv 77.700 voturi, in judetul Gorj, potrivit rezultatelor publicate de catre Autoritatea Electorala Permanenta (AEP).

Candidatul PNL, Klaus Iohannis, a obtinut 72.000 de voturi, aproximativ 48,1% din totalul voturilor valabil exprimate.

La nivelul judetului Gorj au fost infiintate 331 de sectii de votare, iar prezenta a fost de 51,17%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri