Membrii Comisiei juridice din Senat se intrunesc, luni, pentru o discutie asupra ordonantelor privind legile Justitiei, la care a fost invitat si ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, potrivit senatorului Serban Nicolae, presedintele acestei comisii.

"Am solicitat un punct de vedere din partea ministrului Justitiei, din perspectiva actualei echipe guvernamentale. In functie de asta, vom vedea ce pastram si ce nu pastram din ordonantele respective, nu suntem presati de termen, pentru ca suntem Camera decizionala, dar suntem presati de calendar, pentru ca aceste termene au fost prorogate pana la sfarsitul anului, scrie Ziare.com.

Fiind Camera decizionala, probabil ca imediat ce vom lua o decizie la nivelul Senatului, legile vor fi prorogate si isi vor produce efectele. Cautam o solutie rationala, astfel incat sistemul judiciar din Romania sa aiba de suferit, sa nu se produca blocaje, statutul judecatorilor si procurorilor sa-si urmeze cursul in bune conditii", a precizat Serban Nicolae.

Potrivit senatorului social-democrat, ordonantele se refera la unele masuri care au fost luate in timpul guvernului anterior in privinta "asa-numitelor" legi ale Justitiei.

"Sunt ordonantele 7, 12 si 95 si ele privesc unele masuri care au fost luate in timpul guvernului anterior, privesc asa-numitele legi ale Justitiei si vizeaza cateva aspecte. E vorba de data la care a ramas sa intre in vigoare noile conditii de admitere, de durata studiilor, la Institutul National al Magistraturii, de prorogarea unor termene privind calculul de pensionare a magistratilor, a pensiei de serviciu, in functie de vechimea in profesie si o serie intreaga de aspecte de natura tehnica, considerandu-se la vremea emiterii ordonantelor de urgenta ca nu sunt pregatite toate masurile procedurale, administrative pentru intrarea in vigoare a dispozitiilor legale modificate in cursul anului 2018", a explicat Nicolae.

Sedinta Comisiei juridice este programata luni, la ora 11:30.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri