Presedintele Klaus Iohannis a afirmat ca acorda foarte multa atentie situatiei din Irak si ca se afla in contact permanent cu ministrii romani de Externe si al Apararii pe acest subiect.

Aflat la Munchen, Iohannis a opinat ca solutia pentru criza din zona este o abordare diplomatica si revenirea la calm.

"Parteneriatul strategic cu Statele Unite este solid si functioneaza foarte bine, iar scutul de la Deveselu este o parte a sistemului defensiv NATO si este foarte bine ca functioneaza optimal. Aici nu vad niciun fel de probleme, insa trebuie sa fim realisti: situatia din Irak ne priveste, fiindca noi avem foarte multi cetateni romani care traiesc si muncesc in zona Orientului Mijlociu, avem oameni si in Irak, avem oameni si in alte tari din zona. Avem reprezentante si, in acest sens, sunt o serie de cetateni romani expusi in zona. Ne preocupa si vom lua toate masurile pentru a fi un sprijin real daca este nevoie. Pe de alta parte, avem si noi militari in Irak, stationati, care fac parte din fortele NATO care participa in diferite proiecte de pregatire. Sunt instructori care sunt din partea noastra acolo si, evident, siguranta lor ne preocupa. O parte din militarii nostri au fost deja relocati. Deci tema este foarte importanta pentru noi. Eu personal ii acord foarte multa atentie. Sunt in contact permanent cu Guvernul si in special cu ministrii care se ocupa de aceste chestiuni, in speta Externele si Apararea, si sunt convins ca singura solutie pentru aceasta criza care a aparut - nu putem sa ii spunem altfel - este o abordare calma, diplomatica si revenirea la calm in aceasta zona", a precizat presedintele.

Seful statului roman participa, marti, la intalnirea anuala a grupului parlamentar al CSU din Bundestag, ocazie cu care ar urma sa prezinte viziunea Romaniei referitoare la viitorul Europei si va purta un dialog despre prioritatile agendei europene.

El a spus ca in cadrul acestei intalniri vor fi abordate o serie de teme de actualitate cum ar fi Cadrul Financiar Multianual, Brexit, politica de migratie si a subliniat sprijinul primit din partea Germaniei in prima jumatate a anului 2019 cand Romania a detinut presedintia rotativa a Consiliului Uniunii Europene.

"Toate aceste chestiuni reprezinta prioritati pentru noi si sunt foarte hotarat si Guvernul Romaniei este foarte hotarat sa se implice total pentru a gasi impreuna cu ceilalti din Uniunea Europeana solutii la toate aceste probleme", a declarat presedintele. "Noi am avut in prima parte a anului 2019 presedintia Consiliului Uniunii. Am avut cateva rezultate notabile si am subliniat ca sprijinul primit din partea reprezentantilor Germaniei a fost foarte important si esential in unele solutii si imi doresc sa continuam aceasta foarte buna colaborare in a doua parte a anului, cand Germania va avea presedintia Consiliului", a precizat el.

Presedintele Klaus Iohannis efectueaza marti o vizita de lucru in landul Bavaria.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri