Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu ocazia aniversării a 30 de ani de la înfiinţarea Serviciului Român de Informaţii, în care subliniază că rolul serviciului în contextul pandemiei de coronavirus este esenţial.

Împlinirea a 30 de ani de la înfiinţarea Serviciului Român de Informaţii, ca autoritate a statului cu atribuţii în cadrul sistemului naţional de apărare şi securitate naţională, survine într-un moment complicat, în care întreaga omenire traversează o criză fără precedent. Ne aflăm în plină pandemie provocată de noul coronavirus SARS-COV-2, iar rolul instituţiei dumneavoastră este în această perioadă unul esenţial. Ne confruntăm cu o situaţie complexă, cu o dinamică accentuată, în care provocărilor şi ameninţărilor clasice la adresa securităţii statului li se adaugă particularităţi noi, adesea imprevizibile. În acest context, cu atât mai valoroasă devine contribuţia dumneavoastră, capacitatea de analiză şi anticipare excelentă a Serviciului fiind de un real folos factorilor de decizie angrenaţi într-o luptă dificilă de stopare a răspândirii infecţiilor cu noul coronavirus", spune şeful statului în mesaj, scrie Agerpres.

El arată că în cele trei decenii de activitate, misiunile SRI au fost îndeplinite cu profesionalism, patriotism şi în limita strictă a atribuţiilor prevăzute de lege şi îşi exprimă aprecierea pentru efortul susţinut al Serviciului pentru menţinerea stării de securitate naţională.

"Serviciul Român de Informaţii s-a adaptat permanent provocărilor noului climat internaţional de securitate, îndeplinind, în acelaşi timp, cerinţele specifice pentru realizarea angajamentelor asumate de România, în calitatea sa de membru cu drepturi depline al Alianţei Nord-Atlantice şi al Uniunii Europene şi de partener strategic al Statelor Unite ale Americii. Vă revin responsabilităţi pe domenii sensibile, precum cyberintelligence, prevenirea şi combaterea terorismului, contraspionaj, ameninţări transfrontaliere, securitate economică, apărarea drepturilor şi valorilor constituţionale şi protecţia informaţiilor clasificate. Sunteţi pe deplin capabili să oferiţi în orice moment, la un înalt nivel calitativ, soluţii eficiente la solicitările venite din partea administraţiei publice centrale sau locale. Reputaţia de care vă bucuraţi astăzi în rândul partenerilor, colaboratorilor şi beneficiarilor este, în principal, rodul calităţii resurselor umane de care dispune Serviciul Român de Informaţii. Vă adresez îndemnul ca şi în viitor să menţineţi nivelul adecvat de pregătire pentru a oferi un răspuns consistent şi oportun oricăror evoluţii cu potenţial de risc la adresa securităţii naţionale", spune Iohannis.

El le mulţumeşte angajaţilor SRI pentru "efortul remarcabil şi seriozitatea" cu care îşi îndeplinesc sarcinile care le revin şi pentru devotamentul faţă de ţară şi de instituţie.

"Transmit întregului personal al Serviciului urările mele de bine, împliniri profesionale, putere de muncă şi multă sănătate. La mulţi ani!", conchide Iohannis.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri