Ministerul Afacerilor Externe de la București reclamă „o serie de manifestări provocatoare ale părții ungare”, precizând că ministrul maghiar de Externe a deturnat „în mod absolut regretabil, sensul afirmațiilor președintelui României” cu privire la proiectul de lege privind autonomia „Ținutului Secuiesc”, potrivit unui comunicat.

Față de postarea, pe pagina de Facebook a ministrului ungar al Afacerilor Externe și Comerțului Exterior, cu privire la declarațiile de astăzi ale Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:

  • Oficialul ungar deturnează, în mod absolut regretabil, sensul afirmațiilor Președintelui României cu privire la proiectul de lege privind statutul așa-zisului ”Ținut Secuiesc” – o temă care se circumscrie exclusiv unei dezbateri interne din România cu privire la un demers legislativ care contravine Constituției române, partea ungară neavând a se pronunța asupra acestui subiect.

Așadar, MAE consideră provocatoare și inadecvate afirmațiile oficialului ungar privind calificarea discursului Președintelui României ca fiind incitare la ură și apreciază că este necesar ca partea ungară să își revizuiască propriile atitudini și acțiuni care denotă lipsă de respect la adresa României și înalților oficiali români.

De asemenea, față de comentariile oficialului ungar, MAE subliniază că România își respectă și își exercită responsabilitățile constituționale față de toți cetățenii săi, indiferent de etnia acestora, și acționează susținut pentru consolidarea unei societăți integrate, bazate pe valorile umanismului, inter-culturalității și respectului reciproc.

MAE român, manifestând responsabilitate față de relația foarte importantă dintre România și Ungaria – parteneri strategici, state membre UE și aliate NATO – s-a abținut, în ultima perioadă, la a reacționa la o serie de manifestări provocatoare ale părții ungare, urmărind să evite deteriorarea, în mod complet nejustificat și artificial, a relației bilaterale.

Prin urmare, cu atât mai mult în contextul actual marcat de efectele nocive ale pandemiei de COVID-19 care afectează toți cetățenii statelor noastre, MAE român face apel la reținere și discernământ și pledează pentru implicarea deplină în construirea unei relații de bună vecinătate și de parteneriat strategic autentic, în baza cadrului juridic bilateral și a angajamentelor europene comune, în avantajul comun al cetățenilor români și ungari, indiferent de etnia acestora.

Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a reacționat la declarația lui Klaus Iohannis privind adoptarea tacită a legii autonomiei Ținutului Secuiesc de către Camera Deputaților a Parlamentului României. Șeful politicii externe ungare spune că președintele Iohannis „a făcut o declarație necivilizată și propice pentru incitare la ură”. Reacția oficialului ungar vine după ce președintele Iohannis a avut o ieșire fără precedent la adresa UDMR și a PSD ca urmare a adoptării tacite în Camera Deputaților a unui proiect de lege pentru autonomia Ținutului Secuiesc.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri