Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) informează că a aplicat, sâmbătă, amenzi în cuantum total de 18.000 lei pentru cinci membri ai Executivului, contravenţiile constatate fiind nepurtarea măştii de protecţie sanitară şi fumat în spaţii în care acest lucru este interzis.

"Astfel, doi membri ai Executivului au fost sancţionaţi cu câte două amenzi contravenţionale fiecare, în cuantum de 3.000 de lei pentru fiecare persoană, pentru nepurtarea măştii de protecţie sanitară şi pentru fumat în spaţii în care acest lucru este interzis. Alte două persoane au fost sancţionate cu amendă în valoare de 2500 de lei pentru fiecare, pentru nepurtarea măştii de protecţie sanitară. A cincea persoană a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 1000 de lei pentru purtarea măştii de protecţie în mod necorespunzător", precizează un comunicat transmis sâmbătă seara de către DGPMB.

Citește și Guvern: Premierul Orban a plătit două amenzi pentru fumat şi nepurtarea măştii în spaţii închise

Guvernul informase anterior, sâmbătă, că premierul Ludovic Orban a achitat, prin intermediul platformei www.ghiseul.ro, două amenzi în valoare cumulată de 3.000 de lei, la cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru fumat şi nepurtarea măştii în spaţii închise.

În spaţiul public a apărut o fotografie făcută într-un birou din Palatul Victoria cu Ludovic Orban şi ministrul Bogdan Aurescu care fumează, alături de ei fiind şi miniştrii Lucian Bode şi Virgil Popescu care nu poartă măşti, iar vicepremierul Raluca Turcan are masca, însă lăsată pe bărbie.



"Premierul consideră că regulile trebuie respectate în aceeaşi măsură de către orice cetăţean, indiferent de poziţia pe care o ocupă, iar în cazul în care acestea sunt încălcate, trebuie aplicate sancţiunile stabilite de lege, fără a face distincţie", mai menţiona comunicatul Guvernului.

Ludovic Orban a recunoscut, pentru Mediafax, că poza a fost făcută de ziua sa, pe 25 mai, când şi-a invitat mai mulţi colegi din Guvern pentru o gustare şi un pahar de alcool.

Sursa foto: Facebook Eugen Orlando Teodorovici

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri