Președintele USR, Dan Barna, le cere parlamentarilor PSD și PNL să nu blocheze predarea educației sexuale în școli, prin adoptarea unui articol care modifică legea și prevede introducerea unui acord scris din partea părinților pentru desfășurarea orelor de educație sexuală. Modificarea este susținută de PSD și PNL, scrie Digi24.

„În țara cu cel mai mare număr de mame minore din Europa, PSD crede că poate proteja copiii lipsindu-i de educație sexuală. În țara cu cel mai mare număr de avorturi din Europa, sunt parlamentari care cred că dacă nu vorbești despre un subiect, subiectul nu există. Fac apel la deputații PSD și PNL să țină seama, în ședința de astăzi, de aceste tragedii și să nu blocheze predarea educației sexuale în școli”, a scris Dan Barna, pe Facebook.

Legislația privind educația sexuală în școli a fost modificată în Comisia de Muncă a Camerei Deputaților, după ce un amendament susținut de parlamentari PSD și PNL a fost introdus într-un proiect de lege privind drepturile copiilor. Aceștia vor ca materia să nu se mai numească educație sexuală, ci sanitară, iar predarea să fie făcută doar cu acordul părinților. Modificarea legii intră miercuri la vot final.

Președintele Comisiei, deputatul PSD Adrian Solomon, a spus, pentru Digi24.ro, că astfel reglementarea este „mai cuprinzătoare” iar în privința acordului din partea părintelui el a declarat că decizia nu poate fi a „unor indivizi care vor să smintească națiunea asta”.

„Educația sexuală este despre igienă, sănătate și recunoașterea pericolelor. Despre respectul față de sexul opus. Despre bolile cu transmitere sexuală. Despre consimțământ. Despre mame minore. Nu este niciun pericol în a învăța. Câtă vreme programa școlară este alcătuită de oameni responsabili și calificați se poate găsi un echilibru care să țină seama de sensibilitățile părinților și de binele societății”, a mai scris Barna.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri