Senatul a adoptat în calitate de primă cameră sesizată, propunerea legislativă privind prelungirea mandatelor aleşilor locali.

În favoarea proiectului au votat 100 de senatori, înregistrându-se şi 28 de abţineri, scrie Agerpres.

Proiectul de lege, iniţiat de Marcel Ciolacu şi Alfred Simonis (PSD), Florin Roman (PNL) şi Călin Popescu-Tăriceanu (ALDE), prevede că mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc până la data de 1 noiembrie 2020.

"Data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea votării", prevede proiectul.

Propunerea legislativă adoptată de Senat mai stipulează că "Guvernul stabileşte prin hotărâre, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente, calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale, cheltuielile necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor locale şi măsurile tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale".

Proiectul mai stabileşte anumite restrângeri de termene, înjumătăţirea numărului de semnături, modalitatea de strângere a acestora şi de înregistrare.

Iniţiatorii precizează, în expunerea de motive a proiectului de act normativ, că organizarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale trebuie demarată într-un context sigur din punct de vedere epidemiologic.

"Stabilirea datei alegerilor locale din anul 2020 trebuie să ţină cont de progresia infecţiei cu noul coronavirus, de necesitatea prevenirii răspândirii acesteia şi de restricţiile impuse în acest context prin starea de alertă cu impact direct asupra colectării semnăturilor de susţinere depunerii candidaturilor desfăşurării campaniei electorale, organizării votării propriu zise, numărării voturilor şi centralizării rezultatelor", se arată în expunerea de motive.

Şedinţa plenului Senatului de vineri s-a desfăşurat cu o prezenţă restrânsă în sală, majoritatea lucrând de la distanţă.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri