Senatorii au adoptat propunerea legislativă privind stabilirea datei alegerilor locale la 27 septembrie. S-au înregistrat 81 de voturi "pentru", 8 ''împotrivă'' şi 39 de abţineri, notează Agerpres.

Comisia juridică a luat în discuţie şi un proiect similar al Guvernului, la care au dat raport de respingere, proiectul fiind respins şi de plenul Senatului. Unele articole au fost preluate de comisie în varianta finală a proiectului adoptat, care urmează acum să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor - for decizional în acest caz.

Parlamentarii USR s-a abţinut de la vot, senatoarea Florina Presadă argumentând că acesta are o serie de prevederi neconstituţionale.

A fost respinsă propunerea USR privind organizarea de vot pe parcursul a două zile - sâmbătă, 26 septembrie, şi duminică, 27 septembrie. (...) PSD nu vrea ca cetăţenii, în condiţii de pandemie, să voteze timp de două zile. Sănătatea românilor va fi pusă în pericol. (...) Joaca cu copiatul dintr-un proiect de lege al Guvenului a rezultat într-o decizie de neconstituţionalitate, în bună parte din cauza paralelismului legislativ", a susţinut senatoarea USR.

Şi senatorii PNL s-au abţinut de la vot, Daniel Fenechiu reclamând în plen „maniera de lucru", prin care un proiect similar al Guvernului a fost respins de Comisia juridică şi aproximativ jumătate dintre amendamente au fost preluate în proiectul legislativ al UDMR.

Iniţiatorul propunerii legislative, liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a precizat că proiectul este unul important, care s-a degajat din dezbaterea publică şi din poziţionările publice ale majorităţii formaţiunilor parlamentare sau chiar neparlamentare legat de data alegerilor locale.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri