Premierul Ludovic Orban a declarat că Guvernul nu poate să-și asume decesele persoanelor care au murit după externarea din spital sau dacă acele persoane au refuzat internarea, deoarece deciziile lor au fost luate după ce hotărârea CCR, la sesizarea Avocatului Poporului, a permis acest lucru, scrie Digi24.

„Cum să își asume Guvernul, când Guvernul a dispus toate măsurile, care au fost anulate prin decizii ale Curții Constituționale, luate la solicitarea Avocatului Poporului”, a spus Orban, întrebat cine își asumă decesele persoanelor care au murit după ce au solicitat externarea sau au refuzat internarea în spital.

„Dreptul la viață și dreptul la sănătate sunt drepturi fundamentale. Dacă nu ești sănătos nu poți să te bucuri de alte drepturi, nu poți să te duci la muncă, nu poți să te duci să te distrezi, nu poți să te duci în concediu. Obiectivul nostru fundamental a fost să asigurăm dreptul la sănătate și dreptul la viață. N-aș vrea să vă dau exemple despre oameni, fiecare ce-a pățit, mulți dintre ei oameni care erau sceptici în privința virusului. Eu nu-mi doresc ca un român să ajungă să înțeleagă pericolul numai dacă se întâmplă ceva unui apropiat”, a adăugat premierul.

„Spun din nou, atunci când ești neglijent, când nu respecți regulile, nu riști să te îmbolnăvești numai pe tine. Riști să-i îmbolnăvești pe toți cei cu care intri în contact, pe membrii familiei, prietenii, colegii de birou. Responsabilitatea este fundamentală în această perioadă”, a subliniat el.

Ludovic Orban a mai spus că s-a uitat și la alte țări și a concluzionat că „aici este vorba și de comportamente”.

„Sunt țări în care oamenii nu mai dau mâna, nu se mai îmbrățișează, nu se mai pupă, chiar dacă păstrează aceleași sentimente. Nu mai au forma de manifestare a efuziunii afective și a apropierii”, a spus prim-ministrul.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri