Alegerile locale 2020 sunt cele mai grele de după Revoluție, pentru că ne vor duce spre o iarnă cum nu am mai avut, dar oamenii trebuie să meargă la vot pentru că cei care ajung în funcție au robinetul cu bani, iar pandemia ne-a învățat că doar dacă suntem uniți putem face diferența, a declarat psihiatrul Gabriel Diaconu, scrie Digi24.

"E groaznic, dacă te uiți mai atent, omul în democrație a ajuns să considere că problema alegerii este a tuturor, dar a nimănui. Oamenii nu știu pe cine să aleagă, nici la propriu, nici la figurat, nu își înțeleg forța alegerii. Au constatat că dacă ar fi să existe o alegere într-o anumită comunitate, tot aceiași oameni conduc. Sunt știri care fac omul să se simtă inutil, după perioada alegerilor o să constate că cineva a câștigat, iar acel cineva care a câștigat ajunge ținta protestului. Oamenii se plâng, dar din poziția celui care nu s-a prezentat la extemporal, dar constată că l-a picat deja”, a explicat psihiatrul.

Aceste alegeri sunt cele mai grele de după Revoluție, ne vor duce spre o iarnă cum nu am mai avut.

”Oamenii care ajung în funcție acum vor avea robinetul cu bani. Există o România practică, care stă într-un pix, oamenii cu care vorbesc și spun că nu îi interesează ar face bine să se mai gândească. Nu mai avem privilegiul ignoranței, pentru că pandemia ne-a învățat că dacă stăm uniți putem face o mare diferență. Relația om – comunitate e obligatoriu reciprocă, ne străpunge simțul echității, dar în realitate om - comunitate fură, problema e ce fenomen se naște din furt sau minciună, dacă va exista un reflex echitabil după faptă și răsplată sau nu. În Romania încă nu există acest reflex. Către tineri nimeni nu se îndreaptă. În școală se predă mai degrabă obediența decât spiritul civic", a explicat Gabriel Diaconu.

Pentru alegerile locale din acest an, Miniserul Sănătății a achiziționat aproximativ 11 milioane de mănuși, 5.300.000 de măști și circa 40.000 de litri de dezinfectant. Aceste materiale au fost distribuite în secțiile de vot din întreaga țară.

În România sunt așteptați 19.004.986 de alegători în 18.793 de secții de vot, candidații fiind în număr de 256.042.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri