Andreea şi Mircea, un cuplu de tineri din Sălaj, au parcurs 1.900 de kilometri, venind cu maşina de la Paris, pentru a-şi putea exercita dreptul de vot la alegerile locale în Zalău, potrivit Agerpres.

Originară din Zalău, Andreea este plecată în Franţa de 12 ani, stabilindu-se alături de soţul ei, Mircea, la Paris, unde este manager în domeniul monumentelor istorice. Andreea spune că a parcurs cu maşina personală impresionanta distanţă Zalău-Paris din responsabilitate şi pentru a putea avea mai apoi un cuvânt de spus în faţa aleşilor locali.

"Am venit din Franţa. Ne-am pornit de la Paris joi seara. Am făcut 1.900 de kilometri până la Zalău, pentru a vota. Simplu. În dimineaţa asta am fost la secţia de votare la care am fost arondaţi, am votat şi acum ne pregătim din nou de plecare. Avem bagajele pregătite pentru că mâine dimineaţă (luni - n.r.) trebuie să fim la serviciu, aşa că mai avem încă 1.900 de kilometri de parcurs. Am venit, în primul rând, din responsabilitate, pentru că trebuie să ne asumăm responsabilitatea aceasta, pentru a putea mai apoi să avem un cuvânt de spus. Adică nu putem să ne plângem că nu a evoluat comunitatea noastră în sensul în care ne-am dorit, dacă nu am ieşit la vot. Adică nu ne-am exercitat acest drept, nu putem avea pe urmă pretenţii. Pentru a avea acest drept, după alegerile locale, a trebuit să facem acest efort", a declarat Andreea.

Cei doi intenţionează ca în viitor să se întoarcă la Zalău, unde deţin un apartament.

"Inevitabil ne vom întoarce pentru că ne place mult în România. Oamenii sunt mult mai calzi, faţă de Franţa, unde stai cinci ani într-un imobil şi nu apuci să-ţi cunoşti toţi vecinii, pentru că sunt foarte reci şi le e frică de persoane străine. Dacă ceri o informaţie pe stradă, prima dată se face că nu te-a auzit", susţine Mircea, stabilit de 18 ani în Franţa, unde şi-a înfiinţat o firmă.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri