Daniel Băluță a introdus pe ordinea de zi suplimentară 23 de proiecte pe care vrea să le treacă până să se schimbe structura Consiliului Local.

Conform Hotnews, printre proiectele de pe ordinea de zi a ședinței se numără amplasarea unor pasarele pietonale peste bulevardele mari din sector, asocierea Primăriei cu una dintre companiile municipale înființate de primarul Gabriela Firea, alocarea a 24 milioane de lei pentru un centru cultural lângă un parc și alocarea a 87 milioane de lei pentru un pasaj suprateran de la intersecția strada Iriceanu cu Turnu Magurele.

Ședința a fost convocată pe 24 septembrie, înainte de alegerile locale, dar ordinea de zi arăta diferit. Marți seară, unii consilieri locali au anunțat că Primăria le-a transmis alte 23 de proiecte pe ordinea de zi suplimentară.

Guilhem Moulin, consilier local în Sectorul 4 din partea USR a făcut o postare pe pagina sa personală de Facebook în care a condamnat decizia primarului.

„Ședința a fost convocată în data de 24 septembrie cu doar 6 proiecte. După alegerile locale de duminica trecută prin care primarul reales Daniel Baluta a pierdut majoritate, el s-a gandit să dea ultimele tunuri financiare. Am primit aseara 24 de proiecte cu foarte multe modificări de devize.” a spus acesta.

Conform Hotnews, cele mai importante proiecte de pe ordinea de zi suplimentară sunt:

  1. indicatorii tehnico-economici pentru 4 pasarele pietonale pe: bd. Gheorghe Șincai -23,8 milioane lei, pe bd. Tineretului, la Palatul copiilor - 12,5 milioane lei, bd. Tineretului - Strada Visana - 12,7 milioane lei; Șoseaua Olteniței - Metrou Constantion Brancoveanu - 13,5 milioane lei;
  2. aprobarea costurilor pentru Centrul Multicultural de pe - 16,4 milioane lei;
  3. modernizare grădinița Metalurgiei -4,6 milioane lei;
  4. modificarea mai multor indicatori tehnico-economici pentru proiecte în derulare;
  5. aprobarea indicatorlor pentru pasajul rutier de la intersecția strada Ion Iriceanu cu Turnu Măgurele - aproape 87 milioane lei;
  6. aprobarea bugetului cererii de finanțare „Sprijinirea capacității instituţiilor din subordinea Consiliului Local al Sectorului 4 pentru gestionarea crizei SARS-CoV-2” în cadrul apelului de proiecte POIM/819/9/1/Consolidarea capacităţii de gestionare a crizei sanitare - circa 7,5 milioane lei bani europeni
  7. aprobarea depunerii cererii de finanțare „Creșterea gradului de acces a elevilor din învățământul preuniversitar la procesul de învăţare on-line prin dotarea acestora cu echipamente de tipul tabletelor școlare" și a cheltuielilor aferente acesteia în cadrul apelului de proiecte lansat prin Programul Operational Competitivitate 2014-2020 - circa 37 milioane lei din care 34,7 fonduri europene nerambursabile;
  8. solicitarea acordului Consiliului General al Municipiului Bucureşti pentru împuternicirea Consiliul Local Sector 4 de a hotărî cu privire la participarea Sectorului 4 al Municipiului București ca membru într-o structură asociativă care va avea ca obiect gestionarea deșeurilor reziduale în București-Ilfov și tratarea bio-deșeurilor colectate separate în Municipiul București. ”În calitate de beneficiari eligibili, prin prezenta, ne manifestăm intenţia de a depune de urgență o cerere de finanțare, în cadrul apelului de proiecte POIM/6/3/1/Reducerea numarului depozitelor neconforme și creșterea gradului de pregătire pentru reciclare a deșeurilor în România, în baza viitorului ghid al solicitantului pentru Axa prioritară menționată. Pentru aceasta, Sectorul 4 a demarat elaborarea documentelor strategice care vor sta la baza solicitării de finanțării”, se arată ăn expunerea de motive.
  9. reactualizarea valorilor cofinanțărilor pentru 3 obiective finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2017-2020 pentru 3 grădinițe.
  10. aprobarea Regulamentului privind exercitarea drepturilor decurgând din deținerea de acțiuni la Societatea TOTUL VERDE. S.A și numirea/participarea reprezentanţilor acţionarului Consiliul Local Sector 4 la Adunarea Generala a Acţionarilor TOTUL VERDE. S.A.
  11. acordul Consiliului General al Municipiului Bucureşti pentru împuternicirea Consiliului Local Sector 4 de a hotărî cu privire la asocierea Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti cu Compania Municipală Iluminat Public București SRL în vederea derulării de lucrări de modernizare, extindere, reconfigurare a iluminatului public pe raza administrativ teritorială a Sectorului 4.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri