Este scandal în PSD, după ce „baronul” de Vrancea căzut în dizgrație, Marian Oprișan, a pus la cale un adevărat puci. El nu a ținut cont de deciziile șefului său de partid și, deși nu mai este liderul organizației locale, a convocat o ședință și s-a pus în fruntea listei candidaților pentru Senat. În plus, la ședință a fost votat „în unanimitate” și un lider nou al organizației PSD Vrancea, deși Marcel Ciolacu, președintele partidului, îl desemnase pe Angel Tîlvăr la conducerea filialei județene. Acesta a fost însă revocat din funcție și înlocuit cu un altul, Vasile Carnariu, scrie Digi24.

Marcel Ciolacu i-a reproșat lui Marian Oprișan că a pierdut alegerile în județ pentru că a insistat să candideze pentru șefia Consiliului Județean. Ca urmare, i-a luat funcția de președinte al organizației Vrancea și și-a asumat el funcția de președinte interimar. În plus, liderul PSD i-a transmis lui Oprișan că partidul va câștiga parlamentarele în județ și fără contribuția sa. Pe 20 octombrie, conducerea PSD a decis ca vicepreședintele organizației Vrancea, Anghel Tîlvăr să preia, interimar, funcția de președinte.

Organizația PSD Vrancea a anunțat însă, într-un comunicat, că și-a desemnat candidații la alegerile parlamentare, în cadrul unei ședințe care a avut loc la sediul PSD Vrancea, dar și în sistem online. Pe primul loc la Senat figurează Marian Oprișan, care, precizează comunicatul, a fost propus „în unanimitate” de membrii Consiliului Politic Județean.

„Ca urmare a convocării a mai mult de o treime din membrii Consiliului Politic Județean (CPJ) PSD Vrancea, format din președinți de organizații, primari, consilieri județeni și parlamentari, CJP a dezbătut în prezența a peste 150 de membri care au participat atât fizic, cât și online, mai multe proiecte de hotărâre. Printre altele, pe ordinea de zi a fost inclus și proiectul de hotărâre privind stabilirea candidaților la alegerile parlamentare din 6 decembrie din partea PSD Vrancea. Ședința a fost condusă de Nicușor Halici, vicepreședintele organizației PSD Vrancea”.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri