Pro România a depus, joi, listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare la Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti, acestea fiind deschise la Senat de Călin Popescu-Tăriceanu şi la Camera Deputaţilor de Victor Ponta.

Ce spune Victor Ponta despre candidatura sa

"Ne propunem să venim cu soluţii corecte, bune, profesioniste pentru a ieşi din criză, să nu facem niciun fel de blat, să redăm oamenilor încrederea pe care şi-o pierduseră şi în 2011 şi şi-au pierdut-o şi acum, că putem să ieşim din criză, că putem să avem soluţii pentru fiecare om afectat de această perioadă publică", a afirmat Ponta după depunerea dosarelor, potrivit Agerpres.

La depunerea listelor, delegaţia partidului a fost condusă de preşedintele Pro România, Victor Ponta, şi de Călin Popescu-Tăriceanu, care a demisionat din ALDE pentru a se regăsi pe aceste liste. Fuziunea între ALDE şi Pro România în Pro România Social Liberal urmează a fi validată, pe 8 noiembrie, la congres.

El a precizat că şi alţi colegi ai săi din ALDE se regăsesc pe listele Pro România după ce au demisionat din ALDE.

Călin Popescu Tăriceanu, despre alegerile parlamentare

"Ca să lămurim un aspect, să spunem administrativ mai degrabă, dar, sigur, şi cu implicaţii politice, pentru că toţi alegătorii ALDE trebuie să ştie de-acum înainte că, votând lista Pro România Social Liberal, votează şi reprezentanţii ALDE, iar partidul născut din această fuziune va fi unul care sigur că va avea şi componentă de responsabilitate socială, politică socială coerentă, aşa cum a făcut şi până acum, şi o componentă liberală fără doar şi poate", a explicat Tăriceanu.

Potrivit lui Tăriceanu, Guvernul PNL, după alegeri, va adopta unele măsuri de austeritate - tăieri de pensii, salarii, pierderea locurilor de muncă pentru aproximativ 250.000 de bugetari şi măriri de taxe şi impozite, iar Pro România "nu va permite acest lucru, arătând că există soluţii pentru a se ieşi din criză".

"De aceea, ne adresăm românilor să ne dea votul de încredere pentru a nu lăsa o putere să îşi facă de cap. Mă refer la puterea reprezentată de preşedinte şi de premier. O majoritate fără o opoziţie puternică în Parlament este greu să fie controlată şi să fie împiedicată la abuzuri", a spus Tăriceanu.

Cine se mai regăsește pe listele Pro România

Ponta a menţionat că pe listele Pro România se mai regăsesc Silviu Predoiu, Gabriela Podaşcă, Tudor Ionescu, Mihai Precup.

El a adăugat că parlamentarii Pro România nu vor vota un nou Guvern Orban, pentru că "şi-a dovedit incompetenţa şi iresponsabilitatea în această perioadă" şi vor susţine un guvern care ia "măsuri anticriză - păstrează salariile şi pensiile românilor, salvează firmele româneşti, dă înapoi onoarea militarilor şi rezerviştilor din România, nu vinde companiile de stat".

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri