Cel mai în vârstă alegător din judeţul Botoşani are 105 ani şi afirmă că a votat la alegerile parlamentare de duminică ''pentru binele României''.

El se numeşte Panait Mitel şi este din localitatea Tudora. Este veteran de război, iar după ce a luptat în Al Doilea Război Mondial şi a fost prizionier în lagărele ruseşti, fiind plecat timp de şapte ani din România, s-a întors mai puternic şi cu o dragoste mai mare faţă de ţara sa, conform Agerpres.ro.

Panait Mitel reprezintă un model pentru familie, dar şi pentru comunitatea din care face parte. La alegerile prezidenţiale de anul trecut, el a mers la secţia de votare. La alegerile parlamentare de duminică s-a simţit slăbit şi nu a putut să se mai deplaseze la vot. Nu a renunţat însă la dreptul său constituţional şi la obligaţia sa civilă, aşa că a cerut urna mobilă.

"Am votat pentru binele României. (...) Sunt bucuros că am ajuns atâţia ani şi am trecut prin tot războiul şi prin toate necazurile. Am trecut prin toate... Şi prizonier... ", mărturiseşte Panait Mitel.

Mărioara Viorica Cucu, reprezentantul secţiei de votare din Tudora, care a însoţit urna mobilă, spune despre alegătorul de 105 ani că este un exemplu.

"Suntem bucuroşi că îl avem printre noi la această vârstă, la 105 ani, şi sper că mai venim şi data viitoare. E un exemplu", afirmă aceasta.

Nora bătrânului, Lixioara Mitel, are doar cuvinte de apreciere faţă de socrul său. Femeia susţine că bătrânul veteran de război a fost "un exemplu de înţelepciune" şi un model de civism.

"Sunt de 30 de ani aici lângă el. A fost un exemplu de înţelepciune. Sfaturi permanente a avut bune. Calmitatea lui nu o are nimeni. Nu am cunoscut aşa oameni pe unde am mers. Vă spun sincer că mi-a dat tărie în foarte multe situaţii delicate, să merg înainte şi să înving. El a fost cel care ne-a îndemnat permanent să votăm, pentru că este important pentru România. Chiar dacă el nu spune multe cuvinte, atât de mult ce trăieşte aceste clipe... Inimaginabil! Acum, la Ziua României, el se închină de două ori pe zi şi la rugăciunea de dimineaţă a făcut semnul crucii şi a zis 'Doamne, ajută România!', prima dată, înainte de a spune Tatăl Nostru şi rugăciunile dimineţii. Vă gândiţi cât de mult ţine la ţărişoara asta? Dacă ar ţine toată lumea, o jumătate din politicienii noştri dacă ar ţine la fel... El a suferit pentru reîntregirea ţării, pentru popor, pentru familie şi pentru toţi românii", susţine Lixioara Mitel.

Panait Mitel a avut şase copii, iar în prezent doar trei dintre aceştia mai sunt în viaţă. După ce s-a întors din război, botoşăneanul a lucrat ca silvicultor, iar viaţa în natură este considerată unul dintre factorii care i-au generat această longevitate.

Sursa foto: Prehistorik / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri