Fostul premier, Ludovic Orban, a declarat că se poate forma o majoritate parlamentară fără PSD, acesta fiind obiectivul final al Partidului Național Liberal.

Ludovic Orban, președintele Partidului Național Liberal, a avut întâlnire cu colegii de partid, pentru a pregăti următoarea serie de negocieri privind stabilirea noului guvern.

”Se poate forma o majoritate parlamentară fără PSD, acesta fiind și obiectivul nostru principal”, a comentat Orban, la finalizarea ședinței de partid.

Fostul premier a precizat că, potrivit celor mai recente calcule, mandatele deținute de PNL sunt următoarele:

  • 141 de senatori,
  • 95 de deputați.

Ludovic Orban a vorbit și despre demisia sa, descriind-o drept ”un gest de onoare și demnitate după alegeri”.

”Așa cum am declarat, am luat o decizie pe care am pus-o în practică imediat. Demisia mea este un gest de onoare și demnitate după această rundă de alegeri”, a declarat Orban.

Nu în ultimul rând, acesta a completat că vor participa la negocierile pentru noul Guvern, având, în prezent, câteva propuneri pentru funcția de prim-ministru.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri