14 Decembrie 2020

Marcel Ciolacu: Președintele trebuie să accepte premierul propus de PSD



Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că şeful statului trebuie să înţeleagă că ''a pierdut" alegerile parlamentare şi trebuie să accepte nominalizarea social-democraţilor pentru funcţia de prim-ministru.

"Mergem astăzi la Cotroceni cu mandat clar dat de către români. Electoratul a sancţionat fosta guvernare condusă de domnul Orban şi de domnul preşedinte Iohannis. Domnul preşedinte Iohannis, astăzi, trebuie să înţeleagă faptul că a pierdut aceste alegeri şi trebuie să accepte nominalizarea PSD, în persoana domnului profesor doctor Alexandru Rafila, să fie viitorul prim-ministru desemnat. O să îi înmânăm domnului preşedinte şi programul PSD de guvernare. Sunt ferm convins că va găsi calea în acest program de guvernare şi de a-l desemna pe domnul Rafila prim-ministru", a spus Ciolacu, la sediul PSD, înainte de a pleca la Palatul Cotroceni pentru consultările cu şeful statului.

Conform Agerpres, preşedintele Klaus Iohannis discută luni, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în viitorul Parlament, în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru.

Din delegaţia PSD care participă la consultările de la Cotroceni fac parte Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Sorin Grindeanu, Gabriela Firea şi Vasile Dîncu.

Programul consultărilor este următorul: Partidul Social Democrat (PSD) - ora 11.00; Partidul Naţional Liberal (PNL) - ora 12.00; Alianţa USR-PLUS - ora 13.00; Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) - ora 14.00; Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) - ora 15.00; Minorităţi naţionale reprezentate în Parlament - ora 16.00.



Citeste si