Copreşedintele USR PLUS, Dan Barna, a declarat luni că în urma consultărilor de la Palatul Cotroceni alianţa este optimistă în ce priveşte şansele constituirii unei majorităţi de centru-dreapta stabile şi echilibrate.

"I-am transmis preşedintelui poziţia consecventă a USR PLUS. A fost un mesaj în care ne-am exprimat aşteptarea şi decizia de a intra într-o coaliţie prin care să construim, nu să facem încă o improvizaţie similară cu cele de 30 de ani. A fost un mesaj prin care noi am spus foarte clar că este important ca această coaliţie, care se va forma în perioada următoare - şi transmitem acest mesaj - suntem foarte optimişti că vom ajunge la o soluţie. După consultările de astăzi suntem optimişti că e o şansă reală pentru România să avem o majoritate de centru-dreapta stabilă şi echilibrată. Acesta a fost mesajul pe care l-am transmis. Este important ca această coaliţie să nu fie una pentru şase luni, pentru un an de zile, ci să fie o coaliţie cu potenţial de a guverna România patru ani de zile şi de a face acele reforme atât de importante", a afirmat Dan Barna conform Agerpres.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri