25 Ianuarie 2021

Tulpina braziliană de COVID-19 a ajuns în Italia



Autorităţile italiene au identificat primul caz de contagiere cu varianta braziliană a noului coronavirus la un bărbat care a sosit în urmă cu zece zile pe aeroportul din Malpensa din Milano (nord), într-un zbor din direcţia Brazilia şi cu escală la Madrid, au informat luni surse italiene citate de EFE.

Conform Agerpres, bărbatul a fost internat într-un spital din oraşul Varese, în regiunea Lombardia, după ce testul pentru coronavirus a ieşit pozitiv.

Starea sa de sănătate este bună iar personal medical îi controlează evoluţia, au precizat aceleaşi surse.

Rudele bărbatului au fost de asemenea contactate şi controlate de Agenţia de Protecţie a Sănătăţii din Varese, pentru a verifica dacă au putut eventual să se infecteze cu noua tulpină şi a evita ca aceasta să se răspândească.

Surse ale Institutului Superior al Sănătăţii din Italia au subliniat că au fost luate "toate măsurile de control", în baza protocoalelor sanitare pentru a frâna transmiterea variantei braziliene a SARS-CoV-2 şi au precizat că deocamdată "situaţia nu reprezintă un motiv de alarmă".

Italia a interzis din 16 până la 31 ianuarie toate zborurile din direcţia Brazilia, precum şi sosirea persoanelor care au tranzitat în ultimele 14 zile această ţară sud-americană.



Citeste si