OUG | Ce s-ar putea schimba în ceea ce privește șomajul tehnic și concediul medical

Senatul a adoptat, luni, în şedinţa de plen, OUG 209/2020, prin care se stabileşte modul de acordare a concediilor şi indemnizaţiilor medicale pentru persoanele care s-au aflat în carantină şi izolare, şi OUG 211/2020, care prelungeşte până la 30 iunie 2021 acordarea indemnizaţiei pentru timpul redus de muncă al salariaţilor şi a indemnizaţiei de şomaj tehnic pentru angajaţi în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2.

Agerpres informează că pentru fiecare din cele două ordonanţe s-au înregistrat 123 de voturi "pentru", unul "împotrivă" şi 11 abţineri.

OUG 209/2020 prevede, printre altele, că persoanele asigurate, pentru care a fost instituită măsura izolării la domiciliu sau într-un un loc declarat, beneficiază de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în baza certificatelor de concediu medical, acordate de către medicul de familie ca urmare a documentelor eliberate de către direcţiile de sănătate publică, şi peste termenul de 30 de zile de la data intrării în vigoare a OUG 180/2020, având în vedere volumul de activitate al acestor instituţii.

Actul normativ mai vizează reducerea la maximum 10% a procentului de 50% reglementat în OUG 180/2020 prevăzut în cazul nerespectării culpabile de către medicul de familie a oricăreia dintre obligaţiile contractuale, procent care se va aplica gradual, în funcţie de numărul de abateri.

OUG 211/2020 prelungeşte până la 30 iunie 2021 acordarea indemnizaţiei pentru timpul redus de muncă al salariaţilor şi a indemnizaţiei de şomaj tehnic pentru angajaţi.

Citeste si:
OUG pentru acordarea de sprijin pentru HoReCa a apărut în Monitorul...
Ordonanța de Urgență pentru...

Cele două ordonanţe vor intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Sursa foto: Agerpres Foto
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »



Setari Cookie-uri