Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor se va afla pe ordinea de zi a Birourilor permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor de marţi, cel mai probabil urmând să intre, pe 17 februarie, în plen, a anunţat vicepremierul Dan Barna.

El a precizat că tema pensiilor speciale a fost una dintre temele de discuţie din şedinţa de pe 15 februarie a coaliţiei guvernamentale, la care au participat premierul Florin Cîţu şi mai mulţi miniştri, potrivit Agerpres.

„Am discutat despre o temă importantă, atât pentru USR PLUS, cât şi pentru întreaga coaliţie, cea legată de pensiile speciale şi, pe termen scut, subiectul pensiilor speciale ale parlamentarilor. Pe agenda Biroului permanent reunit de mâine dimineaţă va fi acest subiect, astfel încât miercuri, când va fi o şedinţă de plen reunit, sper să avem pe ordinea de zi regulamentul privind deputaţii şi senatori, astfel încât să votăm, să vedem dacă reuşim miercuri, eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, un prim pas necesar, un prim pas promis, o primă obligaţie morală pe care ne-am asumat-o şi pe care o vom duce la îndeplinire fără doar şi poate", a declarat copreşedintele USR PLUS, la Palatul Parlamentului.

Potrivit acestuia, este prioritară soluţionarea întregii probleme a pensiilor speciale, dar fiecare categorie trebuie analizată în parte.

„Eu vreau să ieşim din logica aceasta a ipocriziei retorice, pe care o vedem pe diverse spaţii media legată de pensiile speciale. Fiecare categorie de pensii, numită specială la modul generic, trebuie să aibă o reglementare şi o lege distinctă tocmai pentru a evita problemele de constituţionalitate pe care le-am avut în legislatura anterioară. Într-adevăr, colegul meu, vicepremierul Kelemen Hunor, şi-a exprimat nişte rezerve legate de această abordare, dar ceea ce spune este hai să facem paşii pe care putem să-i facem. Pensiile speciale ale parlamentarilor sunt un pas firesc, logic. Pentru celelalte categorii avem grupul de lucru prin care analizăm care este abordarea sustenabilă şi funcţională juridic, astfel încât să putem lua deciziile de a rezolva această situaţie, fie că rezolvarea înseamnă impozitarea, în unele situaţii, unde CCR a spus că nu se poate mecanismul acesta al eliminării, fie eliminare în alte situaţii", a detaliat Barna.

Potrivit vicepremierului, va fi analizată fiecare categorie, urmând ca Ministerul Muncii să vină cu propuneri. Termenul de principiu este de două luni, în care să se formuleze opţiuni, variante pe fiecare categorie de pensii speciale.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri