Amendamentele posibil neconstituţionale din proiectul legii de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor au fost depuse de USR şi PNL, a afirmat liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis.

"Amendamentele astea, care ar putea fi neconstituţionale, au fost depuse de USR plus PNL. Nu se regăsesc în proiectul iniţial al PSD. În altă ordine de idei, nu înţeleg de ce domnul Barna este atât de supărat. (...) Poate sunteţi supărat că mâine - poimâine va trebui şi domnul Cioloş şi domnul Pâslaru să facă şi în Parlamentul European o iniţiativă, să scoată şi ei pensiile speciale, că altfel rămân singurii români cu pensie specială, eurodeputaţi. Mă bucur să anunţ plenul Parlamentului că iniţiativa PSD este cea care va fi supusă votului cu raport de aprobare. Probabil că, dacă cei din coaliţie nu ar fi depus una USR şi una PNL, situaţia era alta. Aşa, nu v-aţi înţeles, aia e!", a declarat Simonis, în plenul reunit al Parlamentului.

El a susţinut că "pensiile speciale au fost inventate în 2005 de către Valeriu Stoica, membru PNL şi ministru al justiţiei din partea PNL".

Precizările lui Simonis au venit în contextul în care deputatul liberal Florin Roman a afirmat, în plenul Camerelor reunite, că actualul proiect privind pensiile speciale va avea mari probleme de constituţionalitate.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri