Consilierii generali ai USR PLUS vor vota pentru suspendarea PUZ-urilor coordonatoare de sectoare, apreciind că acestea conţin "prevederi derogatorii profund nocive", menite să continue dezvoltarea urbanistică "haotică" din ultimii ani.

"Consilierii generali ai USR PLUS vor vota pentru suspendarea PUZ-urilor coordonatoare de sectoare pentru doi ani, care conţin prevederi derogatorii profund nocive, menite să continue dezvoltarea urbanistică haotică din ultimii ani în oraşul nostru, cu afectarea puţinelor zone verzi care au mai rămas. De altfel, trebuie spus că, încă de la începutul mandatului nostru, am depus proiecte care abordează chiar mai tranşant această problemă, adică am iniţiat încetarea aplicabilităţii PUZ-urilor coordonatoare. De asemenea, nu trebuie uitate acţiunile în instanţă pentru anularea acestor PUZ-uri, acţiuni iniţiate în mandatul anterior de consilierii generali ai USR", scrie PLUS Bucureşti, pe Facebook, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, suspendarea PUZ-urilor coordonatoare de sector "nu înseamnă blocarea proiectelor urbanistice", care se vor putea realiza, dar "cu respectarea indicatorilor urbanistici" din Planul Urbanistic General, aflat în vigoare. Se menţionează că oraşul are nevoie de o abordare urbanistică "unitară, coerentă, responsabilă, modernă", care poate fi obţinută numai printr-un Plan Urbanistic General (PUG).

"Vom susţine adoptarea unor PUZ-uri pentru proiectele de infrastructură necesare oraşului şi vom analiza cu atenţie orice Plan Urbanistic Zonal care va fi supus aprobării. (...) Nu putem să ignorăm faptul că există discrepanţe majore între prevederile PUZ-urilor coordonatoare, iar această lipsă a armonizării nu face decât să confirme că acestea vizau mai degrabă interese de grup în detrimentul interesului cetăţenilor. Oraşul este în primul rând al oamenilor, iar noi intenţionăm să ne ţinem până la capăt promisiunile pe care le-am făcut în faţa electoratului în campanie, dar şi în toţi anii în care am luptat cu toate armele pentru un oraş mai verde şi o dezvoltare urbanistică sănătoasă", se mai arată în postare.

USR cere primarului un plan coerent

Consilierii alianţei îi cer primarului general ca, în termen de o lună, să prezinte în CGMB "un plan coerent şi concret de actualizare şi modernizare" a Planului Urbanistic General, care să aibă în vedere "un echilibru între nevoia de dezvoltare şi respectarea dreptului constituţional" la un mediu înconjurător sănătos.

"De asemenea, solicităm primarului general să ia măsurile care se impun pentru a creşte capacitatea de procesare a solicitărilor din cadrul Direcţiei de Urbanism, astfel încât să se rezolve urgent solicitările restante şi să nu mai existe întârzieri în soluţionarea cererilor cetăţenilor. Nu în ultimul rând, considerăm că dezvoltarea oraşului presupune şi implicarea mediului de afaceri, astfel că vom promova colaborările cu toţi partenerii de bună credinţă, într-un mod transparent.Bucureştiul va oferi în continuare oportunităţi pentru capitalul privat, dar de acum înainte dezvoltarea acestuia va trebui să ţină cont, în cea mai mare măsură, de calitatea vieţii cetăţenilor prin respectarea tuturor reglementărilor urbanistice în vigoare", subliniază sursa citată.

Proiectele de hotărâre care aprobă planuri urbanistice zonale coordonatoare pentru sectoarele 2, 3, 4, 5 şi 6 ar urma să fie suspendate pentru o perioadă de doi ani, conform unor proiecte de hotărâre care vor fi dezbătute în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri