26 Februarie 2021

Încă un Boeing 777 a aterizat de urgență din cauza problemelor la motor



Un avion Boeing 777 al companiei Rossiya a efectuat o aterizare de urgenţă vineri la Moscova din cauza unei probleme de motor, la mai puţin de o săptămână după un incident petrecut cu reactorul unui aparat similar în Statele Unite, transmite AFP.

„În timpul zborului cargo 4520 Hong Kong-Madrid, a fost detectată o proastă funcţionare a captorului de control al motorului”, a informat compania într-un comunicat, precizând că „echipajul a decis să efectueze o aterizare de urgenţă” pe aeroportul Şeremetievo.

„Aterizarea s-a desfăşurat normal. Avionul îşi va relua zborul spre Madrid după ora 12.00 (09.00 GMT)”, a adăugat Rossyia, o filială a companiei de stat ruse Aeroflot.

Site-urile specializate în monitorizarea zborurilor au confirmat că aparatul este un Boeing 777.

Săptămâna trecută, reactorul unui Boeing 777 exploatat de compania americană United Airlines a luat foc la scurt timp după decolarea de la Denver, Colorado, şi şi-a pierdut carenajul. În timp de avionul se întorcea de urgenţă spre aeroport, o ploaie de resturi a căzut într-o zonă rezidenţială de la periferia Denverului.

Peste 120 de aparate Boeing 777 echipate cu anumite motoare Pratt & Whitney PW4000 au fost oprite la sol în lume după acest incident spectaculos.

El a fost o nouă lovitură dură pentru compania Boeing, a cărei reputaţie a fost serios afectată de eşecurile noului său avion mediu-curier 737 MAX, implicat în două accidente apropiate în timp în care au murit 346 de oameni, şi consemnat la sol aproape doi ani.



Citeste si