Regina Elisabeta a II-a a lăudat rapiditatea cu care se desfăşoară campania de vaccinare împotriva maladiei COVID-19 în Marea Britanie şi i-a încurajat pe locuitorii acestei ţări care nu s-au vaccinat până în acest moment "să se gândească mai degrabă la ceilalţi oameni din jur, decât la ei înşişi".

Conform Agerpres, suverana Marii Britanii a făcut aceste declaraţii într-o videoconferinţă desfăşurată marţi la care au participat şi cei patru coordonatori ai campaniilor de vaccinare din Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord.

Videoconferinţa a fost organizată şi pentru ca regina Elisabeta a II-a să fie informată în legătură cu felul în care cele patru naţiuni din componenţa Regatului Unit au colaborat între ele pentru a reuşi să vaccineze 18,6 milioane de rezidenţi în mai puţin de trei luni, de la debutul campaniei de vaccinare.

Regina Elisabeta a II-a, care a primit la rândul ei prima doză a unui vaccin anti-COVID-19 în luna ianuarie, a dezvăluit că acea injecţie "nu a fost deloc dureroasă".

"Odată ce veţi primi vaccinul, veţi avea acel sentiment că... vă veţi simţi protejaţi, iar eu cred că acest lucru este foarte important", a adăugat suverana Marii Britanii, ale cărei declaraţii au fost publicate de Palatul Buckingham.

"Pe de altă parte, cred că este în mod evident ceva dificil pentru oamenii care nu s-au vaccinat niciodată... însă ei ar trebui să se gândească mai degrabă la ceilalţi oameni din jur, decât la ei înşişi", a mai spus regina britanică.

"Mi se pare remarcabil cât de repede a fost realizat acest lucru şi cât de mulţi oameni au primit deja vaccinul", a adăugat Elisabeta a II-a.

În cadrul unei iniţiative ieşite din tiparele protocolului regal, biroul de presă de la Palatul Buckingham a anunţat public că regina Elisabeta a II-a şi soţul ei, prinţul Philip, au primit primele doze ale unui vaccin anti-COVID-19 pe 9 ianuarie.

Potrivit presei britanice, suverana a decis că această informaţie trebuie să fie făcută publică, pentru a preveni astfel eventualele dezinformări şi speculaţii.

Prinţul Charles, fiul cel mare al cuplului, care este totodată moştenitorul tronului britanic, a fost vaccinat alături de soţia lui, Camilla, ducesă de Cornwall, în luna februarie.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri