Acest articol face parte din seria DeFaker, un proiect editorial wall-street.ro prin care ne propunem să facem ordine în informațiile care circulă pe internet. În cadrul proiectului vrem să arătăm adevărul din spatele informațiilor care se viralizează, să înțelegem cum au apărut și care este impactul lor asupra societății. Nu vom verfica doar informații false, ci și informații adevărate, în mare parte adevărate, în mare parte false sau scoase din context. Proiectul nostru vrea să fie un adaos la efortul pe care îl depun ceilalți colegi prin proiectele în care încearcă să verifice declarațiile politice sau informațiile răspândite de presă. Dacă ai văzut o informație despre care ai îndoieli că ar fi falsă sau vreo sugestie despre cum putem îmbunătăți acest proiect, scrie-ne la redactie@wall-street.ro. Îți mulțumim!

Primul pas: 1997

1997 a fost primul an în care legislația României a întâlnit conceptul de pensie de serviciu, adică de pensie specială. Legea 142 din 1997 a fost inițiată de guvernul Victor Ciorbea. Legea a fost adoptată de Parlamentul României și a fost susținută inclusiv de PDSR, fostul PSD. Atunci, Adrian Năstase a spus că „punctul nostru de vedere faţă de această lege, sau o lege de completare, de modificare a Legii de organizare judecătorească era necesară.”

Atunci s-a reglementat faptul că magistrații cu o vechime de cel puțin 25 de ani în magistratură beneficiază de pensie de serviciu în cuantum de 80% din venitul net realizat, sporul pentru vechime în muncă și sporul pentru stabilitate în magistratură pe care le aveau la data pensionării.

2004 - a doua lege care prevede introducerea pensiilor speciale pentru magistrați

În 2004 a fost adoptată legea 303/2004. Legea a fost inițiată de guvernul Adrian Năstase și a fost votată în Parlament inclusiv de PNL. Legea prevedea aceeași pensie specială din 1997, adică de 80% din venit, doar că, spre deosebire de legea din 1997, legea menționa 80% din venitul brut, nu net, care a fost realizat în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

2010 - Boc abrogă pensiile speciale

În 2010, Guvernul Emil Boc a reușit să elimine o parte din pensiile speciale și să treacă cu legea de Curtea Constituțională. Curtea a declarat neconstituționale doar mici părți din lege, adică cele care prevedeau eliminarea pensiilor de serviciu ale judecătorilor, procurorilor și ale magistraților asistenți ai Curții Constituționale, ca mai apoi, în 2012, să decidă că partea din lege care elimina pensiile de serviciu ale personalului Curții de Conturi este neconstituțională.

Legea a fost modificată astfel încât să fie constituțională, ca mai apoi să fie abrogată în 2015 în timpul guvernării PSD, momentul în care pensiile speciale au renăscut.

2015 - PSD continuă introducerea unor noi pensii speciale

Guvernul Victor Ponta a inițiat în 2015 o nouă lege care reglementa statutul pensiilor speciale. De data aceasta, noii beneficiari urmau să fie militarii. Legea inițiată de Gabriel Oprea urma să le ofere militarilor o pensie specială care urma să fie de 65% din nivelul soldelor și al sporurilor obținute în ultimele cinci luni de activitate.

În ședința în care a fost votată legea, din 90 de deputați ai PNL care au fost prezenți, 81 au votat pentru introducerea pensiilor speciale ale militarilor. În cealaltă cameră a Parlamentului, doar un singur senator al PNL s-a abținut, în timp ce restul celor prezenți au votat pozitiv.

Pensiile pentru parlamentari, singurele pensii care nu au fost acceptate de PNL

Proiectul care urmărea să le ofere parlamentarilor pensii speciale a fost inițiat de PSD, inclusiv de Marcel Ciolacu. În 2016, Ciolacu a demisionat și patru ani mai târziu, în 2020, a spus că a demisionat tocmai pentru a nu beneficia de pensie specială.

Proiectul a fost inițiat și de UDMR și inclusiv de un deputat de la PNL, dar liberalii au votat împotriva legii. Atunci Ludovic Orban le-a transmis colegilor de la PSD că „dacă votați acest proiect, veți da dovada de egoism, față de oamenii care nu ne-au trimis aici să ne rezolvăm probleme noastre, ci să le rezolvăm problemele lor”.

Pensiile pentru diplomați

În ceea ce privește subiectul pensiilor speciale ale diplomaților, PNL nu a procedat la fel ca în cazul pensiilor speciale pentru parlamentari și au votat în favoarea proiectului de lege inițiat de 7 parlamentari PSD și de un deputat din partea UDMR.

La Camera Deputaților, proiectul de lege a fost votat de 78 de deputați PNL din cei 89 prezenți, inclusiv de Ludovic Orban. La PSD, din 146 de deputați prezenți, 142 au votat în favoarea legii. La Senat doar 4 senatori de la PNL s-au abținut și 2 au votat împotriva, în timp ce restul au votat pentru.

Pensiile pentru personalul aeronautic

Legea care a introdus pensiile speciale pentru personalul aeronautic a fost inițiată de trei membrii PSD și de cinci membrii PNL. În ceea ce privește votul, un singur senator PNL a votat împotriva legii, în timp ce toți senatorii de la PSD au votat pozitiv. La camera deputaților, 106 din 105 deputați PSD care au fost prezenți au votat pentru aprobarea legii, în timp ce la PNL 58 din cei 61 de deputați prezenți au votat pozitiv.

Continuarea epopeii pensiilor speciale

Ultimul pas în transformarea pensiilor speciale așa cum le știm astăzi a fost făcut în 2017 de Guvernul Mihai Tudose. Atunci, prin Ordonanță de Urgență, Tudose a reglementat faptul ca toate pensiile speciale, nu doar cele ale militarilor ca până atunci, să fie indexate anual, în funcție de inflație.

Situația actuală a pensiilor speciale

În prezent, parlamentarii au rămas fără pensii speciale după un proiect de lege inițiat de PSD care a fost adoptat în Parlament în 17 februarie cu voturi de la toate formațiunile politice, mai puțin UDMR.

Am cerut datele de la Casa Națională de Pensii Publice pentru a vedea cum arată situația pensiilor speciale integrate, adică toate, mai puțin cele pentru culte, militari, avocați, personal din MAI și SRI.

Categoria Numărul de beneficiari Pensia medie
Diplomați 811 5.783 lei
Funcționari parlamentari 775

4.810 lei

Personal aeronautic 1.410 11.372 lei
Procurori și judecători 4.207 19.905 lei
Personal auxiliar din instanțele judecătorești 1.776 4.798 lei
Membrii Curții de Conturi 596 8.307 lei

În ceea ce privește pensiile pentru personal din MAPN, MAI, și membrii din SRI, SIE, STS și SPP, datele au fost publicate de RISE Project în noiembrie 2020.

Categoria Numărul de beneficiari Pensia medie
Personal MAPN 89.460 3.708
Personal MAI 80.177 4.412
Personal SRI, SIE, STS, SPP 11.865 5.064

Verdictul - Scos din context

Datele ne arată că guvernul Ciorbea a introdus pentru prima oară noțiunea de pensie specială, în 1997. Totuși, PSD nu s-a opus curentului de a recompensa anumite categorii de bugetari, ba chiar dimpotrivă, iar pensiile speciale în forma în care o știm noi nu au fost introduse doar de PNL. Social-democrații au continuat și au extins inițiativa pornită de liberali, iar PNL nu s-a opus decât o singură dată: în 2015, atunci când au fost introduse pensiile speciale pentru parlamentari, cele care au fost eliminate pe 17 februarie 2021.

Citeste si:
#DeFaker | O fotografie în care se chinezii merg fără mască pe...
#DeFaker | Care sunt...