Sectoarele comercial şi al serviciilor vor începe să se redeschidă în Ungaria, după ce un sfert din populaţia de circa 10 milioane a acestei ţări a primit cel puţin prima doză de vaccin anti-COVID-19, a anunţat marţi premierul Viktor Orban, care doreşte să evite încă un an de recesiune economică, relatează agenţiile Reuters şi MTI.

''Am atins astăzi un prag important. De un an trăim în condiţii ca în vreme de război, sub restricţii, interdicţii şi pierderi personale. Acest virus a pornit un război împotriva noastră şi singurele arme pe care le avem pentru a-l câştiga sunt vaccinurile (...) În ultima lună am crescut vaccinările de două ori şi jumătate, aşadar începând de mâine magazinele se pot redeschide şi serviciile pot fi reluate. Vor fi în continuare reguli antiepidemice, vă rog să le respectaţi'', a transmis Viktor Orban, conform Agerpres.

El a mulţumit personalului medical pentru efortul său şi a promis continuarea vaccinării într-un ritm susţinut, cerându-le insistent cetăţenilor să se înregistreze pentru vaccinare. ''Ungaria poate fi, Ungaria va fi ţara europeană unde fiecare primeşte cel mai repede un vaccin. Pentru noi fiecare viaţă contează'', a mai spus premierul ungar în acelaşi mesaj.

Relaxarea restricţiilor nu vizează acum şcolile, care se vor redeschide pe 17 aprilie. Hotelurile rămân însă închise, la fel şi restaurantele, care vor putea face numai livrări.

Ungaria a înregistrat săptămâna trecută un record de decese provocate de COVID-19, timp de câteva săptămâni având şi cea mai ridicată rată a deceselor în lume, iar medicii au avertizat că spitalele şi-au depăşit capacitatea, sugerând astfel că guvernul ar trebui să amâne redeschiderea.

Acesta din urmă semnalase la rândul său că sistemul sanitar se află sub o presiune extremă, deşi Ungaria este printre cele mai avansate ţări din UE în privinţa vaccinării, după ce a achiziţionat de asemenea vaccinuri din Rusia şi China, în completarea celor cumpărate prin mecanismul gestionat de Comisia Europeană.

Dintre cei circa 12.000 de pacienţi COVID-19 internaţi în spitalele ungare, aproximativ 1.400 sunt conectaţi la ventilatoare.

În opinia lui Janos Szlavik, medic la un spital COVID-19 din Budapesta, Ungaria este totuşi ''departe de o rată a vaccinării care să permită redeschiderea (...), imunitatea de turmă fiind undeva în jur de 6-7 milioane de persoane'' vaccinate.

La rândul său, şeful principalei şcoli de medicină din ţară, Bela Merkely, estimează la circa cinci milioane de persoane pragul vaccinării care ar însemna siguranţă pentru toată lumea.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri