Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, că în acest moment nu este nimic respins din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă de către Comisia Europeană, menţionând că o singură ţară din UE, Portugalia, a depus programul final.

El a mai susţinut că PSD practică "un şantaj mic" pe tema acestui Plan.

"PNRR are două componente, una de reformă şi alta de investiţii. Este o reformă pe care noi ne-o asumăm, ne-am asumat-o în mai multe programe, există un plan de reforme şi apoi există un plan de investiţii. În acest moment nimic nu este respins de CE. Suntem într-o negociere cu Comisia Europeană. PNRR este diferit de sistemul de fonduri europene, are ataşat digitalizarea şi partea de energie verde. (...) PNRR în acest moment este un draft, se negociază fiecare capitol. În afară de o singură ţară, Portugalia, nimeni nu a depus programul final până acum. Este o negociere", a afirmat premierul la TVR 1.

Agerpres informează că el a menţionat că termenul de 30 aprilie pentru depunerea acestui Plan reprezintă "o recomandare".

"Vedem cum ne ţinem de ea şi dacă ne ţinem de ea şi ce facem mai departe, este doar o recomandare. Pe mine ce mă interesează? Să avem un program, un PNRR care, pe de o parte, să aducă toţi banii în România, cei 30 de miliarde, dar, pe de altă parte, să-i investim în cele mai bune proiecte cu cel mai mare randament", a adăugat Cîţu.

Potrivit premierului, infrastructura este foarte importantă pentru România.

"Toate proiectele din programul de guvernare vor fi finanţate şi făcute. Unele din PNRR, unele din fonduri europene, altele de la buget. Această guvernare este guvernarea care va trece Carpaţii cu o autostradă. Sibiu - Piteşti este foarte importantă pentru noi", a subliniat Florin Cîţu, menţionând că "infrastructură înseamnă şi spitale".

Întrebat dacă estimează un termen pentru depunerea PNRR, Cîţu a spus: "În următoarele săptămâni, vom vedea când".

Premierul a mai susţinut că PSD face un "şantaj mic" pe tema PNRR.

"Domnul Ghinea a fost la comisie, în Parlament. Până la urmă vom discuta şi cu PSD. Am văzut şi acest şantaj mic pe care îl face PSD. Cred că trebuie cunoscut că nicăieri în Europa, niciun partid din opoziţie nu face un astfel de şantaj şi ar fi ciudat, cred că cei din Spania, din Italia ar trebui să afle că aceşti colegi ai lor socialişti din România le-ar pune în pericol PNRR din ţările respective", a afirmat Cîţu.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri