AUR a pregătit un proiect legislativ care prevede sancţiuni pentru persoane fizice sau juridice "care trec la discriminări ale persoanelor care nu s-au vaccinat" anti-COVID, a anunţat copreşedintele partidului Claudiu Târziu.

"Aşa cum am promis acum două săptămâni, am lucrat la un proiect de lege care sancţionează contravenţional orice fel de discriminare pe motive medicale, în special pe motivul primirii sau neprimirii vaccinului. Am văzut că deja autorităţile au anunţat mai multe măsuri care prevăd accesul pe bază de vaccin în anumite locuri publice: în instituţii, la spectacole, la întreceri sportive. Aşa ceva este inadmisibil. Ştim foarte bine că vaccinarea este un act medical neobligatoriu, pe care trebuie să îl primeşti dacă vrei, în mod voluntar. Din această pricină, propunem acest proiect de lege care prevede o serie de sancţiuni pentru persoane fizice şi juridice care trec la discriminări ale persoanelor care nu s-au vaccinat. Instituţiile de stat sunt şi ele persoane juridice şi vor răspunde şi ele, avem chiar instituţii de stat care veghează la toate actele de discriminare, nu doar la cele pe motiv medical", a precizat Târziu, citat de Agerpres.

El a adăugat că AUR se va opune introducerii în Parlament a aşa-zisului "paşaport de vaccinare", care oferă anumite facilităţi, "în opinia celor care propun, dar care, de fapt, limitează libertăţile celor care nu vor să se vaccineze pentru că nu au încredere sau pentru că consideră că pentru ei e mai sănătos să nu se vaccineze".

Potrivit copreşedintelui AUR George Simion, "cel mai flagrant" caz de discriminare este cel prin care, de la 1 iunie, nu se permite accesul părinţilor nevaccinaţi în spaţiile de joacă.

"Vrem să tragem un semnal de alarmă privind multe cazuri de discriminare în campania de vaccinare şi cel mai flagrant este cel din ultima Hotărâre de Guvern în care, din 1 iunie, în spaţiile de joacă se permite accesul numai părinţilor vaccinaţi. Este un caz clar de discriminare pe bază de vaccinare, aşa cum noi am avertizat în opinia publică că se pregătesc măsuri discriminatorii. Nu avem nimic împotriva campaniei de vaccinare, atât timp cât ea este voluntară, cât vaccinarea nu este obligatorie sau condiţionată", a punctat Simion.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri