Premierul României Florin Cîțu nu a rata ocazia de a le spune românilor cât de bună este evoluția economiei naționale, după ce INS a anunțat o creștere de 10% a investițiilor nete, afirmând că în acest ritm vor fi depășite și cele mai optimiste estimări de creștere.

„Investițiile NETE în economie cresc cu aproximativ 10%. Foarte important pentru români. Aceste investiții reprezintă un indicator care arată ÎNCREDEREA antreprenorilor, a investitorilor și a multinaționalelor în guvernul pe care îl conduc. Investiţiile nete reprezintă, printre altele, cheltuielile destinate creării de NOI mijloace fixe, precum și DEZVOLTĂRII, MODERNIZĂRII şi RECONSTRUCȚIEI celor existente”, a scris premierul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, se creează o capacitate mai mare de producție pentru că „se estimează o economie mai mare cu o cerere mai mare și o PUTERE de CUMPĂRARE mai mare. Creștere economică de care vor beneficia TOȚI românii”.

„Continuăm în acest ritm și depășim cele mai optimiste estimări de creștere economică”, a mai notat primul ministru pe rețeaua de socializare.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri