23 August 2021

Cîțu: România rămâne angajată în nerecunoașterea anexării ilegale a Crimeei



Premierul Florin Cîțu a declarat că România a fost și va continua să fie un susținător ferm al suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei și că țara noastră va rămâne ferm angajată în implementarea politicii de nerecunoaștere a anexării ilegale a Crimeei de către Federația Rusă. Cîțu a făcut aceste declarații la deschiderea Summit-ului inaugural al Platformei Internaționale Crimeea, care are loc luni la Kiev, scrie HotNews.

Premierul a mai precizat că România susține aspirațiile Ucrainei de a deveni membru al comunității europene și euro-atlantice.

"România a fost primul stat membru UE care a ratificat Acordul de Asociere între UE și Ucraina. De asemenea, Summitul NATO de la București a recunoscut dreptul Ucrainei de a deveni membru al Alianței, atunci când vor fi îndeplinite condițiile. Știm din propria noastră experiență că realizarea acestor obiective necesită viziune, sprijin public solid și voință politică. Ca țară vecină și partener al Ucrainei, încurajez ferm conducerea politică a Ucrainei să accelereze reformele economice și sociale necesare, pentru a realiza transformarea democratică a societății și prosperitatea ei pe termen lung. Beneficiile vor fi împărțite întregii societăți ucrainene, inclusiv de către minoritatea română care locuiește în Ucraina, și vor contribui la încurajarea armoniei sociale, a stabilității și a prosperității”, a declarat Florin Cîțu.

Prim-ministrul Florin Cîţu se află luni în Ucraina, la Kiev, pentru a participa la Summitul de lansare a Platformei Internaţionale Crimeea. Din delegaţie mai face parte şi ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.



Citeste si